VIDEO Smolensk: Opoziţia poloneză a cerut ca ancheta să fie preluată de Varşovia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opoziţia conservatoare din Polonia a cerut joi ca Varşovia să preia ancheta care se desfăşoară în Rusia, denunţând serioase deficienţe în investigaţia rusă, scrie Earth Times.

La o zi după difuzarea, în presa poloneză, a unor imagini de la locul accidentului unde se pot găsi încă lucruri personale ale victimelor, deputaţii Partidului Lege şi Justiţie, al lui Jaroslaw Kaczynski, au prezentat joi un proiect de rezoluţie parlamentară prin care cer ca ancheta privind cauzele tragediei aviatice de la Smolensk (din 10 aprilie) să fie preluată de Varşovia.

Această anchetă este defectuoasă. Imaginile care au circulat în mass-media cer o reacţie fermă din partea Poloniei. Este datoria statului să conducă această anchetă, a declarat Mariusz Blaszczak, purtătorul de cuvânt al partidului citat.

Sunt aproape patru săptămâni de când Polonia trăieşte într-un haos în privinţa informaţiiilor în acest caz, a subliniat parlamentarul polonez Jaroslaw Zielinski, membru al aceluiaşi partid.

Potrivit Earth Times, proiectul de rezoluţie este legat de suspiciunile asupra modului în care este dusă ancheta de către autorităţile ruse, potrivit textului iniţiat de opoziţie, care urmează să fie supus votului în cadrul parlamentului polonez.

Proiectul face apel la premierul polonez să ceară imediat autorităţilor Federaţiei Ruse să transfere părţii poloneze gestionarea anchetei asupra accidentului aviatic.

Ancheta privind principalele cauze ale accidentului de lângă Smolensk, în care au murit, preşedintele Lech Kaczynsi, soţia acestuia, împreună cu alţi 94 de lideri politici şi militari polonezi, este condusă de Rusia.

Polonia a lansat şi ea o anchetă, dar în colaborare cu autorităţile ruse. Această cooperare între cele două ţări este prevăzută de Convenţia de la Chicago din 1944, potrivit căreia statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul este responsabil de anchetă.

În ultimele zile, presa poloneză a semnalat absenţa informaţiilor oficiale asupra anchetei duse de Rusia, cât şi absenţa unor probe care să demonstreze o colaborare reală între Varşovia şi Moscova.

Mass media poloneză a mai semnalat că Rusia nu a transferat Poloniei nici până acum cutiile negre ale aeronavei prezidenţiale, care s-a prăbuşit la 10 aprilie vestul Rusiei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite