Liga Arabă cere ONU să acţioneze în vederea protejării sirienilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al Ligii Arabe, Nabil al-Arabi, a declarat sâmbătă că a cerut ONU, într-o scrisoare adresată Consiliului de Securitate, să acţioneze pentru a asigura protecţia poporului sirian în faţa sângeroasei reprimări a revoltei împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

„Am adresat o scrisoare Consiliului de Securitate al ONU pentru a-i cere să ia toate măsurile necesare pentru a proteja popoprul sirian", a declarat, pentru AFP, Nabil al-Arabi, cu puţin timp înainte de începerea unei reuniuni ministeriale arabe însărcinate cu monitorizarea crizei siriene, notează Agerpres.

Întrebat dacă în scrisoarea sa a solicitat o acţiune militară împotriva regimului preşedintelui Assad, el a răspuns că nu a menţionat „o intervenţie militară".

Pe de altă parte, secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, şi-a luat, vineri, angajamentul de a-i aduce în faţa justiţiei pe autorii crimelor din Siria.

Un înalt oficial al ONU a afirmat că are „bănuieli puternice" privind implicarea „shabbiha", o miliţie proguvernamentală, în masacrul de la Houla, de săptămâna trecută, care a declanşat un val de proteste internaţionale şi care a scăzut încrederea în planul de pace al lui Kofi Annan.

Peste 100 de oameni, printre care 49 de copii, au fost ucişi la Houla. De asemenea, 300 de persoane au fost rănite, potrivit observatorilor ONU aflaţi la faţa locului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite