Raport Amnesty International: În Siria se comit crime împotriva umanităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forțele și milițiile siriene comit crime împotriva umanităţii, pentru a se răzbuna pe comunităţile suspectate că susţin insurgenţii, se arată într-un raport al organizației Amnesty International, transmite AFP.

Organizaţia internaţională de apărare a drepturilor omului, cu sediul la Londra, cere o reacţie internaţională, afirmând că are dovezi că mai multe victime au fost târâte din casele lor şi ucise de soldaţi care, în unele cazuri, le-au ars cadavrele.

„Aceste noi dovezi îngrijorătoare evidenţiază necesitatea urgentă pentru o acţiune internaţională decisivă", a declarat Donatella Rivera, specialist al Amnesty International pentru situaţii de criză, prezentând raportul de 70 de pagini cu titlul „Represalii mortale", notează Mediafax.

Amnesty a intervievat oameni din 23 de sate şi oraşe din Siria şi a conchis că forţele şi miliţiile siriene sunt vinovate de „încălcări grave ale drepturilor omului, mergând până la crime împotriva umanităţii şi crime de război".

Organizaţia descrie modul în care soldaţi şi miliţii shabiha au incendiat case şi obiecte personale, trăgând la întâmplare în zonele rezidenţiale, omorând şi rănind trecători.

Totodată, Amnesty a acuzat regimul sirian că torturează sistematic persoanele arestate, inclusiv pe cele bolnave.

În raportul său, organizația cere Consiliului de Securitate al ONU să impună un embargo asupra armelor destinate Siriei.

Conform Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), cu sediul în Marea Britanie, peste 14.100 de persoane au fost ucise de la începutul revoltei împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, în martie 2011.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite