Şir de gafe impardonabile în turneul internaţional al lui Mitt Romney

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi a încercat să demonstreze electoratului american că se poate ocupa de politica externă a ţării la fel de bine ca Barack Obama, republicanul Mitt Romney a comis câteva gafe în turneul lui prin Marea Britanie, Israel şi Polonia.

Şirul de gafe a început cu nişte comentarii făcute de Romney cu doar două zile înainte de a pleca spre Londra, acolo unde se organizează în acest an Jocurile Olimpice. Prezidenţiabilul american a declarat că se îndoieşte că Marea Britanie are tot ce e nevoie pentru a organiza Olimpiada. Câteva zile mai târziu, când s-a întâlnit cu premierul David Cameron pe sol britanic, Romney s-a arătat covins că Olimpiada va fi minunată.

Bineînţeles, declaraţiile lui Romney i-au iritat pe oficialii britanici, mai ales pe premier şi pe primarul Londrei. În legătură cu declaraţiile lui Romney, Cameron a declarat că Marea Britanie organizează JO într-un oraş aglomerat şi nu în mijlocul pustietăţii, referindu-se la Salt Lake City, acolo unde Romney a organizat JO de Iarnă din 2002.

Odată ajuns în Israel, prezidenţiabilul american a comis-o din nou. Romney a prezentat Ierusalimul drept "capitala Israelului", lucru care a stârnit controverse în rândul palestinienilor.

"Declaraţiile lui Romney aduc atingere intereselor americane în regiune, păcii, securităţii şi stabilităţii. Chiar dacă aceste declaraţii se înscriu în cadrul campaniei sale electorale, ele sunt inacceptabile şi le respingem total", a declarat negociatorul palestinian Saeb Erakat.

Totuşi, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, l-a felicitat pe Romney în cadrul unui dineu oferit în cinstea candidatului republican. „După cum aţi spus şi dumneavoastră, Ierusalimul este capitala Israelului şi Ierusalimul va fi întotdeauna capitala Israelului", a afirmat Netanyahu.

Ultima gafă din turneul lui Romney a fost comisă de purtătorul lui de cuvânt, Rick Gorka, care şi-a pierdut cumpătul în faţa jurnaliştilor insistenţi, prezenţi la un eveniment în Polonia, şi le-a urat să-l "pupe în fund", scrie presa internaţională.

Întregul eveniment s-a întâmplat după ce Romney a vizitat Mormântul Soldatului Necunoscut din Varşovia. Jurnaliştii de la publicaţiile americane au încercat să-l întrebe pe Romney despre gafele lui din turneu internaţional, însă acesta a refuzat să vorbească şi s-a urcat în limuzină. Vizibil enervat de ziarişti, Gorka a exclamat: "Să mă pupaţi în fund! Locul ăsta e sfânt pentru polonezi".

În timpul vizitei în Polonia, Romney s-a întâlnit cu fostul lider, Lech Walesa.

De asemenea, Romney a fost întâmpinat de protestatari aparţinând sindicatului Solidaritatea, cel care a răsturnat regimul comunist în urmă cu aproape trei decenii. Sindicaliştii au organizat protestul, deoarece Mitt Romney a susţinut atacurile la adresa sindicatelor şi drepturilor angajaţilor.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite