Shanghai-6, alternativă asiatică pentru NATO?

Iranul vrea să adere la organizaţie, dar Beijingul şi Moscova nu prea par dispuse să supere Occidentul, iritat de demersul Teheranului. Şi în America Latină a apărut o iniţiativă similară

Iranul vrea să adere la organizaţie, dar Beijingul şi Moscova nu prea par dispuse să supere Occidentul, iritat de demersul Teheranului. Şi în America Latină a apărut o iniţiativă similară

Rămasă câţiva ani fără adversari după sfârşitul Războiului Rece, Alianţa Nord-Atlantică pare să atragă în prezent tot mai multe antipatii. Organizaţia de Cooperare de la Shanghai se vrea un NATO asiatic, în timp ce preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, visează la un SATO pentru America Latină.

Dacă Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (SCO) va accepta în rândurile sale Republica Islamică Iran, acest lucru ar putea duce, în mod inevitabil, la transformarea alianţei într-un bloc militaro-politic orientat împotriva SUA şi NATO, apreciază Aleksandr Hramcihin, şeful Departamentului pentru studii analitice din cadrul Institutului de analiză politică şi militară de la Moscova.

Declaraţia sa a survenit după ce, în timpul recentelor dezbateri televizate Moscova-Beijing, secretarul general al SCO, Bolat Nurgaliev, a anunţat că, în cadrul forumului organizaţiei de luna viitoare, ce se va desfăşura la nivel de experţi, se va pune în discuţie problema extinderii.

"Recomandările experţilor vor fi esenţiale pentru definirea poziţiei pe care o vom adopta faţă de primirea de noi membri", a precizat Nurgaliev, care a adăugat că mai multe state şi-au manifestat dorinţa de a adera la SCO.

El a admis că între membri există "anumite neînţelegeri" în privinţa extinderii Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, numită şi Grupul "Shanghai-6" şi formată din Rusia, China, Uzbekistan, Tadjikistan, Kazahstan şi Kîrgîzstan. Cele mai nerăbdătoare să se alăture celor şase sunt Iranul şi Pakistanul, care au în prezent statutul de observator, alături de Mongolia şi India. Dezbaterile se anunţă aprinse, în condiţiile în care carta SCO nu conţine prevederi clare privind admiterea de noi membri, fapt care nici nu s-a întâmplat până acum.

Teheranul se grăbeşte

Autorităţile iraniene şi-au intensificat în ultimele luni eforturile diplomatie, dorind un proces rapid de accedere în SCO. Într-un interviu acordat agenţiei IRNA, Mohsen Talaei, adjunctul ministrului iranian de externe, a declarat că o primire a ţării sale ar fi "avantajoasă" pentru toate statele membre. El i-a sfătuit pe membrii SCO să nu ia o decizie politică.

Fostul ambasador al Teheranului în Japonia susţine că Statele Unite încearcă să revină influenţa iraniană în regiune, nedorind ca o republică rivală Washingtonului să adere la "Grupul Shanghai-6".

După ce s-a întâlnit pe 26 martie, la Duşanbe, cu preşedintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, ministrul iranian de externe, Manuchehr Mottaki, a declarat că acesta i-a promis că va sprijini aspiraţia Teheranului de a intra în clubul marilor puteri asiatice. Cu un an în urmă, şi secretarul general Bolat Nurgaliev salutase dorinţa Iranului, apreciind că nu vor fi afectate "relaţiile cu alte organizaţii regionale şi internaţionale".

O mişcare înţeleaptă

Vladimir Sazhin, analist în cadrul Institutului de Studii Orientale de la Moscova, este de părere că accederea Iranului în rândul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai ar fi "o mişcare înţeleaptă", care ar asigura practic "supravieţuirea politică şi economică" a unei ţări din ce în ce mai izolate pe plan internaţional. "Dacă cererea îi va fi acceptată, Iranul va face rost de parteneri legitimi, printre care se numără doi jucători importanţi pe scena mondială - Rusia şi China".

Totodată, acest statut i-ar oferi şi o oarecare protecţie faţă de ameninţările SUA şi ale aliaţilor lor, în special Israelul. Majoritatea analiştilor consideră însă că este puţin probabil ca Iranul să devină membru al SCO în viitorul apropiat. Chiar dacă Moscova şi Beijingul au sprijinit întotdeauna Teheranul la Naţiunile Unite, experţii nu cred că cele două puteri ar risca "o confruntare deschisă" a Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai cu Washingtonul şi Bruxelles-ul.

Între ciocan şi nicovală

"China şi Rusia vor încerca să prevină transformarea SCO într-o organizaţie antioccidentală şi antiamericană", susţine Turaj Atabaki, profesor de istorie la universitatea Leiden din Olanda. Cele două ţări se tem că primirea Iranului ar putea duce "la izbucnirea unor conflicte şi confruntări între Est şi Vest". Şi Sazhin este de aceeaşi părere, notând că afirmaţiile lui Mottaki de la Duşanbe nu exprimă decât dorinţa Teheranului.

"Nu cred că autorităţile iraniene s-au consultat cu cele de la Moscova şi Beijing în privinţa obţinerii statutului de membru", a declarat Vladimir Sazhin. Pe de altă parte, atât China, cât şi Rusia au interese comerciale majore în Iran.

Gigantul asiatic are nevoie de resursele energetice ale Teheranului. În plus, Iranul este o piaţă de desfacere importantă pentru armamentul chinezesc şi pentru alte produse. Iar Moscova speră să vândă mai multe arme şi energie nucleară guvernului iranian.

SUA, gata de ripostă

Richard Boucher, asistentul secretarului american de stat pe probleme ale Asiei Centrale şi de Sud, a lăsat să se înţeleagă că Washingtonul este iritat nu numai de intenţiile Teheranului, ci, în general, de activităţile SCO. El a subliniat că Organizaţia de Cooperare de la Shanghai nu este Pactul de la Varşovia, dar, dacă se va apropia de structura fostei alianţe a statelor comuniste, Statele Unite vor riposta.

În replică la declaraţiile lui Boucher, Mohammad-Ali Hosseini, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, a declarat că SUA sunt împotriva aderării Iranului la SCO, deoarece scopul lor este să destabilizeze puterile asiatice.

Efectul dominoului

Nimeni nu poate anticipa ce ar face Iranul în calitate de membru al SCO. Dar se poate presupune că ar încerca să creeze "o ruptură între membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU". Situaţia este oricum delicată. Dacă la summitul de la Duşanbe, care va avea loc în luna august, Iranul va face o cerere oficială, organizaţia va trebui să o ia în considerare.

Şi să dea apoi Teheranului un răspuns. O eventuală acceptare a Iranului ar crea un precedent, care dă şi el dureri de cap celor şase. Beneficiind de sprijinul Chinei, Pakistanul ar emite aceleaşi pretenţii. Or, liderii "Grupului Shanghai-6" nu doresc Pakistanul fără India. Numai că interesul autorităţilor de la New Delhi faţă de organizaţie a fost întotdeauna scăzut.

Cel mai mare producător de energie

Membrii şi observatorii SCO sunt, împreună, cel mai mare producător de energie şi un formidabil bloc economic şi militar. Chiar dacă au susţinut de la început că nu doresc să devină o alianţă militară şi că acţiunile organizaţiei nu vor fi îndreptate asupra vreunui stat, potenţialul este imens.

Mulţi însă sunt de părere că Organizaţia de Cooperare de la Shanghai a fost creată cu scopul de a fi o contrapondere la Alianţa Nord-Atlantică şi la Statele Unite. Un alt motiv ar fi fost dorinţa de a bloca Washingtonul să intervină în zone aflate în apropierea graniţelor Rusiei şi Chinei.

Astfel, la summitul de la Astana, din 2005, liderii celor şase au cerut SUA să înainteze un plan privind retragerea soldaţilor săi de pe teritoriile statelor membre. La puţin timp după reuniune, guvernul uzbek a cerut trupelor americane să părăsească baza aeriană de la Khanabad.

Precedentul Kosovo, folosit încă o dată

Rusia a reacţionat cu promptitudine, salutând eforturile concertate ale Chinei de a pune capăt "acţiunilor ilegale" din regiunea autonomă. Într-un articol publicat în "Rossiiskaia Gazeta", ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, nota că evenimentele din Tibet au legătură cu declararea independenţei provinciei Kosovo.

"Situaţia din Kosovo este cel mai bun exemplu a ceea ce înseamnă separatismul etnic. Replicile din alte părţi ale lumii ne arată că am putea asista la începutul unui proces exploziv", scria Lavrov. Unii analişti au comentat gestul Rusiei de a sări în ajutorul Chinei prin declaraţii de susţinere ca un semn că cele două ţări ar putea merge mai departe, în cazul unor evenimente neprevăzute în Asia Centrală. Regiune unde apele nu au fost niciodată limpezi.

Spre un Consiliu NATO-China?

Tot mai multe voci se întreabă dacă nu cumva, în viitorul apropiat, va fi creat un Consiliu NATO-China, în condiţiile în care, prin campania din Afganistan, alianţa şi SUA au intrat deja în sfera de influenţă chineză, nu numai rusească. Până acum, niciuna dintre părţi nu a arătat vreun interes pentru un astfel de demers, dar nici nu l-au respins categoric.

Dacă în 2002, China nu a privit cu ochi buni crearea consiliului NATO-Rusia, în prezent Beijingul nu ocoleşte o posibilă apropiere pragmatică de Occident. Prioritară rămâne însă relaţia cu Moscova, principalul său furnizor de arme, şi un mijloc eficient de a contracara influenţa globală a Americii.

China a privit încă de la început cu îngrijorare pretenţia trupelor americane în Afganistan, motiv pentru care a întărit relaţiile cu Kabulul, mizând mai ales pe asistenţa economică. Nici legăturile dintre Islamabad şi Washington nu au fost întâmpinate cu mai mult entuziasm. În acest caz, Beijingul a recurs şi la ajutoarele militare, pe lângă cele economice.

SATO latino-american

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a afirmat, recent, că intenţionează crearea unui Consiliu de apărare pentru America Latină după modelul NATO. Liderul de la Caracas a precizat că va încerca să realizeze acest proiect defensiv împreună cu Brazilia şi cu alte state din zonă.

Alianţa va uni statele latino-americane care îşi vor crea "propriile politici defensive". Propunerea sa nu este însă nouă. Ea a mai fost făcută în 1999, tot de către Hugo Chavez, dar iniţiativa de creare a SATO (The South Atlantic Treaty Organization) a fost respinsă de ţările din regiune.

China şi Rusia - jandarmii Eurasiei

Acţiunile în forţă ale autorităţilor chineze împotriva călugărilor tibetani ar putea crea un precedent pentru membrii Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai. Protestele antiguvernamentale s-au soldat cu mai mulţi morţi, iar manifestaţiile în sprijinul cauzei tibetane s-au răspândit în întreaga lume, afectând chiar şi traseul flăcării olimpice.

În opinia Beijingului, revoltele nu au nicio legătură cu eforturile oficialităţilor de a asimila cultural numeroasele grupuri minoritare din China, ci au fost provocate de Dalai Lama, liderul tibetan aflat în exil. Protestatarii au fost incluşi în categoria secesioniştilor. Fapt aparent fără vreo importanţă prea mare. În definitiv, secesionişti sunt peste tot în lume.

Stephen Blank, profesor la "US Army War College", remarcă faptul că o astfel de catalogare i-ar putea permite Chinei să invoce o prevedere a cartei SCO. Potrivit acestei prevederi - similară Art. 5 al Tratatului de la Washington, un stat membru poate solicita ajutor de la aliaţii săi pentru a rezolva o problemă care îi ameninţă securitatea. E adevărat că, în actualele circumstanţe, este puţin probabil ca Beijingul să vină cu o asemenea solicitare. Chiar şi aşa, membrii SCO au luat apărarea Chinei în problema tibetană.

Primele exerciţii militare comune

Anul trecut, între 9 şi 16 august a avut loc, în Kîrgîzstan, primul exerciţiu militar comun, la care au participat toate cele şase state membre ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai. Oficialii, în special cei chinezi, au ţinut să precizeze că manevrele nu au vizat nicio terţă parte, scopul lor fiind de a contribui la "pacea, securitatea şi stabilitatea regiunii".

Lucru de care nu se poate îndoi nimeni. Ele au arătat însă că statele membre au început să acorde o importanţă mult mai mare organizaţiei. În cadrul exerciţiilor militare comune a fost testată capacitatea trupelor de a interveni în cazul unei revolte armate sau a unui aflux de refugiaţi. O posibilă intervenţie militară în Asia Centrală nu poate fi condusă decât de Rusia, ţară ce încă deţine baze în Kîrgîzstan şi Tadjikistan.

De asemenea, poate trimite trupe imediat în Uzbekistan, ca urmare a unui acord bilateral încheiat în 2006. Rusia ar fi secondată de China, al cărei potenţial militar - uman şi logistic - este din ce în ce mai puternic. Se pare că rolul de jandarmi ai Eurasiei a fost adjudecat.

Asia Centrală, marcată de instabilitate

Regimul dictatorial al lui Islam Karimov pare a deţine controlul absolut în Uzbekistan. Observatorii economici susţin însă că este doar o aparenţă. Starea economiei ar putea crea oricând probleme autorităţilor de la Taşkent. În Kîrgîzstan instabilitatea domneşte din 2005, an în care preşedintele Askar Akaiev a fost înlăturat de la putere.

Iar Tadjikistanul, a cărui infrastructură economică s-a prăbuşit pur şi simplu în urma uneia dintre cele mai dure ierni din istoria sa, se poate confrunta oricând cu proteste antiguvernamentale. Orice se poate întâmpla în zona Asiei Centrale - o implozie economică, alegeri trucate, revolte populare.