Sfârşitul unei tăceri lungi şi reci

Cu bunăvoinţă şi creativitate s-ar putea rezolva şi chestiunile sensibile precum statutul Ierusalimului.

Israelienii şi palestinienii au început să-şi vorbească din nou. Acest lucru în sine este o victorie. Rezultatele sunt greu de obţinut, în condiţiile în care orice compromis este perceput ca fiind trădare. Grădinarul Casei Albe poate să înceapă deja să aranjeze peluza pentru că se anunţă o ceremonie: Preşedintele american, Barack Obama, vrea să marcheze cu o festivitate, la începutul lunii viitoare, noul început al negocierilor de pace din Orientul Mijlociu.

Tăcerea rece a durat, de ambele părţi, mai bine de 20 de luni. Acum, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, îşi pot lua din nou avânt pentru obţinerea unui acord de pace şi pentru înfiinţarea unui stat palestinian. Fără-ndoială că reuşita este rezultatul eforturilor depuse de diplomaţia SUA. Dincolo de această evidenţă, mai este oare altceva de sărbătorit? Oricum, bucuria este justificată dacă ne gândim la negocierile dinaintea negocierilor propriu-zise: discuţii prin intermediari, diplomaţi care au pendulat între Israel şi Teritoriile Palestiniene, teleconferinţe fără sfârşit şi implicarea tuturor mediatorilor posibili, de la Amman, Cairo până la Riad.

Administraţia Obama şi Cvartetul pentru Orientul Mijlociu au avut nevoie de multă imaginaţie şi de o energie imensă ca să poată construi un pod între adversarii recalcitranţii de la Ierusalim şi Ramallah. Că au dus construcţia la bun sfârşit dă un pic speranţă. Dar, mai mult nu. Problema nu este legată de obiectivele negocierii, ci de drumul care trebuie parcurs de cele două părţi. Cu toţii sunt de acord că trebuie înfiinţat un stat palestinian. Revenirea Israelului la graniţele din 1967 implică însă un schimb de teritorii. Cu bunăvoinţă şi creativitate s-ar putea rezolva şi chestiunile sensibile precum statutul Ierusalimului. Iar, Obama şi-ar putea câştiga post factum Nobelul pentru Pace. Dacă n-ar fi atâtea piedici pe drum. Netanyahu se teme de destrămarea coaliţiei la guvernare. Orice piatră israeliană pe care ar lua-o înapoi din Teritorii, ar produce o fisură în alianţă.

De partea cealaltă, Abbas, un preşedinte fără stat şi lipsit de legitimare - şi pentru că i-a expirat mandatul - se află sub presiunea Hamas, care va considera trădare orice concesie făcută.