Sergentul american Robert Bales nu îşi aminteşte faptele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sergentul american Robert Bales, acuzat că a ucis 16 săteni afgani, "nu îşi aminteşte" faptele care îi sunt reproşate, a declarat luni avocatul său, John Henry Browne, după ce s-a întâlnit cu el în închisoarea militară Fort Leavenworth (Kansas, sud), relatează AFP.

"Îşi aminteşte începutul serii şi ce s-a întâmplat ulterior (faptelor, n.red.), dar nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat între aceste două momente", a declarat Browne pentru postul de televiziune CBS.

La 11 martie, în miezul nopţii, subofiţerul în vârstă de 38 de ani şi-a părăsit baza din districtul Panjwayi, provincia Kandahar (sudul Afganistanului), după care a ucis în două sate vecine 16 persoane, între care femei şi copii, şi le-a incendiat cadavrele, potrivit primelor elemente ale anchetei. Ulterior, el s-a întors la bază şi s-a predat.

Anchetatorii apreciază că "alcoolul ar fi putut juca un rol" în aventura sa ucigaşă, potrivit unui oficial american.

Dar el nu era în stare de ebrietate, potrivit avocatului său. "A declarat că a luat câteva înghiţituri dintr-o băutură, dar nu a băut un pahar întreg", a povestit Browne, care a petrecut peste şapte ore cu clientul său.

Schiţând linia apărării, avocatul a declarat că nu intenţionează să pledeze pentru nebunie care, dacă va fi recunoscută, va antrena iresponsabilitatea penală a presupusului autor al atacului, ci pentru "alterarea discernământului" sergentului Bales în momentul faptelor, susceptibilă să constituie o circumstanţă atenuantă.

Potrivit avocatului, subofiţerul este în stare de şoc. "El se gândeşte la militarii pe care i-a lăsat în urmă pe teren şi la consecinţele faptelor de care este acuzat pentru prietenii şi compatrioţii săi", a explicat el, precizând că clientul său este îngrijorat în legătură cu eventuale represalii.

Rober Bales va fi inculpat oficial "în următoarele zile", a mărturisit pentru AFP un oficial din cadrul forţelor terestre din Statele Unite. Dacă va fi declarat vinovat, el riscă pedeapsa cu moartea.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite