Serbia a votat apropierea de UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proeuropenii preşedintelui Boris Tadici au obţinut o victorie categorică la alegerile legislative anticipate După o campanie electorală dominată de Kosovo şi relaţiile cu UE, coaliţia

Proeuropenii preşedintelui Boris Tadici au obţinut o victorie categorică la alegerile legislative anticipate

După o campanie electorală dominată de Kosovo şi relaţiile cu UE, coaliţia condusă de preşedintele Boris Tadici a câştigat scrutinul legislativ anticipat din Serbia.

"Cetăţenii sârbi au confirmat că doresc ca Serbia să facă parte din Uniunea Europeană", a declarat preşedintele Tadici, cerând formarea rapidă a unui nou guvern. Cele mai multe locuri în viitorul parlament le va avea Coaliţia pentru o Serbie Europeană (Partidul Democrat şi G-17 Plus), procentul de 38,75% dându-le dreptul la aproximativ 103 mandate din cele 250 ale legislativului. Urmează în opţiunile electoratului Partidul Radical Sârb, cu 29,22%, partidul premierului demisionar Vojislav Koştuniţa (DSS) cu 11,34%, socialiştii cu 7,57% şi LDP, care va primi 13 mandate pentru cei 5,3%. Rezultatul proeuropenilor constituie o surpriză, întrucât sondajele prognozaseră un avans uşor al ultranaţionaliştilor conduşi de Tomislav Nikolici.

Bruxelles-ul face promisiuni

Pe străzile Belgradului, proeuropenii au sărbătorit zgomotos victoria în diferite zone ale capitalei, unii chiar cu focuri de artificii. Preşedinţia slovenă a UE a salutat imediat "victoria clară" a forţelor proeuropene, exprimându-şi speranţa că noul guvern va avea un program hotărât european.

Comisarul pentru Extindere, Olli Rehn, a afirmat, la rândul său, că Bruxelles-ul este gata sa accelereze parcursul european al Serbiei, inclusiv în ceea ce priveşte statutul de candidat la aderare. Promisiunile făcute de blocul comunitar riscă să nu se concretizeze prea curând, mai ales că europenii au condiţionat apropierea de Belgrad prin gesturi concrete privind capturarea criminalilor de război. Pe de altă parte, Tadici a precizat că drumul Serbiei către UE nu va deturna coaliţia proeuropeană de la "celălalt obiectiv strategic, de menţinere a suveranităţii" asupra Kosovo, care şi-a declarat independenţa la 17 februarie. UE îi stimulase pe proeuropeni, semnând luna trecută Acordul de Stabilizare şi Asociere cu Belgradul (ASA), primul pas către aderarea la UE.

Aceste alegeri au fost convocate pentru a rezolva criza politică pe care Serbia o traversează din martie, din cauza divergenţelor profunde între proeuropeni şi naţionalişti referitor la relaţiile cu UE, după independenţa Kosovo.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite