Serbia, pregătită să recunoască Kosovo

Decizie De dragul aderării la UE, Belgradul e dispus să accepte independenţa fostei provincii. Rezoluţia adoptată săptămâna trecută de Adunarea Generală a ONU deschide calea negocierilor directe între Serbia şi Kosovo sub „patronajul“ Uniunii Europene.

După dezbateri din care n-au lipsit momentele tensionate - reprezentanţii Serbiei au acuzat prezenţa în public a unor lideri kosovari şi a preşedintelui Fatmir Sejdiu, invitaţi de Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şi Statele Unite - Belgradul a acceptat prezentarea rezoluţiei, în forma dorită de europeni. Un proiect iniţial, înaintat de Belgrad, prevedea începerea unor discuţii directe cu Priştina, dar prezenta ca inacceptabilă declararea unilaterală a independenţei Kosovo. Bruxelles-ul a cerut Serbiei să-şi retragă proiectul, în caz contrar ameninţând cu suspendarea procesului de aderare a ţării la UE.

Presiuni uE

Sârbii au cedat presiunii, pasajul care prevedea evaluarea independenţei Kosovo fiind eliminat din textul adoptat. Altfel spus, Belgradul s-a declarat pregătit să negocieze cu Priştina fără a mai ridica problema statutului, pentru prima dată de la data proclamării independenţei provinciei, la 17 februarie 2008. Gestul a fost apreciat la nivel UE, oficiali europeni promiţând că vor susţine integrarea Serbiei în Uniunea Europeană. Rezoluţia este "o foarte bună bază pentru transmiterea cererii de aderare a Guvernului sârb către Comisia Europeană", a apreciat ministrul de Externe german Guido Westerwelle, iar şeful diplomaţiei suedeze Carl Bildt a precizat că "acest lucru s-ar putea petrece înainte de sfârşitul anului".

O umbră de suspans se mai păstrează totuşi în privinţa evoluţiilor viitoare, preşedintele sârb Boris Tadic având grijă să sublinieze că rezoluţia, rezultată dintr-un "compromis" cu europenii, nu înseamnă deloc recunoaşterea independenţei Kosovo.

Majoritatea analiştilor sunt însă de acord că Belgradul nu mai are argumente sustenabile pentru a-şi menţine poziţia, după ce Curtea de Justiţie de la Haga a stabilit, în iulie, că proclamarea independenţei Kososvo nu a încălcat legislaţia internaţională. Iar guvernul sârb e conştient că nu va obţine acordul tuturor celor 27 de state membre UE, necesar iniţierii procesului de aderare, dacă nu va soluţiona definitiv „problema Kosovo", în sensul dorit de cancelariile occidentale.

Condiţiile Belgradului

Înainte de dezbaterile din Adunarea Generală a ONU, Belgradul a transmis Priştinei trei condiţii în schimbul recunoaşterii independenţei: obţinerea suveranităţii mănăstirilor ortodoxe din Kosovo, un statut special pentru comunităţile sârbe aflate la sud de râul Ibar şi autonomie pentru sârbii din nordul provinciei, potrivit unor surse diplomatice citate de cotidianul croat „Novi List". Primele două condiţii nu sunt imposibil de realizat. Mănăstirile ortdoxe se află sub protecţia forţelor internaţionale din 1999 şi sunt practic inaccesibile autorităţilor kosovare.

Statutul special al enclavelor sârbe de la sud de Ibar a fost deja prevăzut în planul Ahtisaari (elaborat de fostul trimis special al ONU), pe care şi-a fundamentat Priştina proclamarea independenţei. Conştienţi că viitorul lor depinde de coexistenţa cu populaţia majoritară, sârbii din zonă sunt pregătiţi să accepte garanţiile oferite de acest plan. Iar autorităţile din Kosovo au înţeles şi ele că vor câştiga credibilitate pe plan internaţional dacă vor respecta drepturile minorităţii sârbe.

A treia condiţie e mai complicată. În nordul Kosovo, cei circa 100.000 de sârbi sunt majoritari, iar zona e deja separată, politic şi teritorial de restul ţării. Priştina se teme că o recunoaştere de facto a statu quo-ului, cum cere Belgradul, va deschide calea secesiunii, cu atât mai mult cu cât populaţia sârbească de aici e omogenă şi nu împărţită în enclave, ca la sud de Ibar. Negocierea unei autonomii lărgite ar putea reprezenta o soluţie de compromis, mulţumitoare şi pentru kosovari, şi pentru Belgrad.

Sârbii din Kosovo, cetăţeni ruşi?

Liderii sârbilor din nordul Kosovo s-au declarat dezamăgiţi de rezoluţie, în care nu văd un „compromis" al Serbiei cu europenii, cum a declarat Boris Tadic, ci o „capitulare" în faţa Priştinei. Ei i-au acuzat pe oficialii de la Belgrad că i-au sacrificat de dragul relaţiilor cu ţările occidentale şi au ameninţat că vor cere ajutorul Moscovei. Zilele trecute, Milan Ivanovic, preşedintele Consiliului Naţional al sârbilor din Kosovo, declara pentru cotidianul „Vremia Novostei" că ultimele demersuri ale Belgradului şi ale lui Boris Tadic „nu le mai lasă decât speranţa de a se baza pe Rusia". Dacă viitoarele acorduri dintre Serbia şi Uniunea Europeană privind Kosovo violează drepturile sârbilor din fosta provincie, aceştia ar putea cere cetăţenie rusă, a ameninţat Ivanovic.

Acceptare

Preşedintele Boris Tadic e conştient că, după verdictul Curţii de la Haga, nu mai are argumente juridice pentru a contesta independenţa Kosovo.

România nu trebuie să rămână „ultimul soldat japonez pe frontul Pacificului"

Titus Corlăţean preşedintele Comisiei de politică externă din Senat

Nu este exclus ca, din pragmatism şi interes politic, decidenţii de la Belgrad să-şi nuanţeze, ba chiar să-şi schimbe poziţia de până acum în problema independenţei Kosovo.

Într-o asemenea situaţie, Guvernul de la Bucureşti trebuie să urmărească cu mare atenţie situaţia. Poziţia juridică expusă de ţara noastră până acum în chestiunea Kosovo este fundamentată pe principiile de drept internaţional şi rămâne corectă pe fond. Însă, din punct de vedere politic, Guvernul de la Bucureşti are obligaţia să urmărească evoluţiile externe în chestiunea Kosovo astfel încât să evităm situaţia stânjenitoare de a rămâne ,,ultimul soldat japonez pe frontul Pacificiului". Problema statutului Kosovo a fost în discuţie, recent, şi la Parlamentul European. Europarlamentarii au recomandat după avizul CIJ relansarea dialogului politic între Priştina şi Belgrad. Pentru că în ultimele zile se vorbeşte mai intens de aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, trebuie să fie clar că acest lucru nu poate avea loc fără a respecta integral drepturile minorităţilor naţionale de pe teritoriul Serbiei - mă refer în special la minoritatea română din Voivodina şi la aceea din Valea Timocului - la standarde europene. Şi în acest caz, poziţia Guvernului de la Bucureşti trebuie să fie fermă.

Probabil că în unele capitale europene va exista tentaţia de a condiţiona aderarea Serbiei la Uniunea Europeană de reglarea situaţiei statutului Kosovo. Cert este că datoria mediului politic şi diplomatic de la Bucureşti rămâne aceea de a urmări cu atenţie şi mai ales de a supune dezbaterii publice evoluţiile pe plan extern în problema independenţei Kosovo.

România cere ca aderarea Serbiei să nu fie legată de Kosovo

Bogdan Aurescu secretar de stat pentru afaceri europene - MAE

Poziţia României este aceeaşi în privinţa independenţei Kosovo: nu recunoaştem statalitatea provinciei sârbe. Nu există niciun proces de reflecţie în acest moment la nivelul statului român în privinţa Kosovo şi nici nu este nevoie de un astfel de proces pentru că poziţia României este bazată pe principiile de drept internaţional. La reuniunea Consiliului Afaceri Generale, care s-a desfăşurat la Bruxelles la 13 septembrie, România şi-a exprimat sprijinul pentru luarea unei decizii de către Consiliul Afaceri Generale din octombrie prin care să se solicite Comisiei să emită avizul său cu privire la solicitarea Serbiei de aderare la UE, înaintată în decembrie 2009. Iar preşedinţia belgiană a Consiliului a confirmat înscrierea temei pe agenda CAG de luna viitoare. Revenind la Kosovo, România a cerut să nu existe nicio condiţionalitate între aderarea Serbiei la Uniunea Europeană şi statutul Kosovo. Poziţia a fost împărtăşită inclusiv de state membre ale UE care au recunoscut independenţa provinciei sârbe.