Secesionismul ameninţă Europa

Într-o Europă care se străduieşte de peste jumătate de secol să realizeze integrarea, independenţa fostei regiuni autonome din cadrul Serbiei s-a dovedit de rău augur. Precedentul Kosovo a

Într-o Europă care se străduieşte de peste jumătate de secol să realizeze integrarea, independenţa fostei regiuni autonome din cadrul Serbiei s-a dovedit de rău augur. Precedentul Kosovo a fost urmat de Abhazia şi Osetia de Sud. Dar chiar şi în zona UE, elementul naţional este încă puternic.

În unele ţări, cum ar fi Belgia, se conturează o tendinţă care ar putea, după cel mai pesimist scenariu, să ducă la o scindare pe criterii etnice. Comunităţile autonome din Spania îşi doresc şi ele statutul de naţiune independentă, două exemple fiind Catalonia şi Ţara Bascilor, unde naţionaliştii au recurs la mişcări radicale. Şi Scoţia cochetează cu ideea unei autonomii totale.

Mai aproape de noi, provincia Voievodina, una dintre regiunile cele mai bogate şi dezvoltate din Serbia, ar putea fi tentată să urmeze exemplul Kosovo. În România, ideea autonomiei Ţării Secuieşti este vânturată de Partidul Civic Maghiar, care se foloseşte de acelaşi exemplu.

Deşi instanţele internaţionale nu-l recunosc ca "precedent", Kosovo oferă azi argumente regiunilor autonome care vor independenţă

Într-o Europă care se străduieşte de peste jumătate de secol să realizeze integrarea, independenţa fostei regiuni autonome din cadrul Serbiei s-a dovedit de rău augur.

Precedentul Kosovo a fost urmat de Abhazia şi de Osetia de Sud, de asemenea republici autonome în cadrul Georgiei, recunoscute deocamdată doar de Rusia şi de Nicaragua.

Dar chiar şi în cadrul UE se pare că elementul naţional este încă puternic şi în unele ţări, cum ar fi, de pildă, Belgia, cu comunităţile flamandă şi valonă, se conturează o tendinţă care ar putea, după cel mai pesimist scenariu, să ducă la o scindare pe criterii etnice. Astfel de mişcări, chiar dacă nu atât de radicale, există şi în alte ţări în care grupuri de populaţii se bucură deja de autonomie.

Ce condiţii trebuie îndeplinite ca într-un stat cu mai multe etnii care şi-au câştigat autonomia să nu se ajungă la despărţire, ca acestea să se simtă mulţumite în ţara în care trăiesc, alături de populaţia majoritară?

Diferitele legi europene nu recunosc noţiunea de drepturi colective. UE oferă în schimb un cadru ce garantează pe scară largă drepturile individuale care asigură păstrarea identităţii naţionale a etniilor şi eliminarea oricăror discriminări. Măsura în care aceste drepturi sunt aplicate depinde de fiecare stat în parte. Respectarea lor este etalonul care conferă autonomiilor stabilitatea şi protecţia faţă de eventualele tendinţe secesioniste.

Ca rezultat al unui proces istoric de secole, în Europa de azi există numeroase state cu provincii sau comunităţi autonome. O scurtă trecere în revistă oferă o imagine asupra complexităţii situaţiei fiecăreia dintre acestea.

Statul federal Belgia - ameninţat de scindare

Belgia este o monarhie constituţională cu o structură de stat federal, cu un guvern şi un sistem parlamentar federativ. Există trei regiuni - flamandă, valonă şi regiunea Bruxelles şi trei comunităţi lingvistice - flamandă, franceză şi germană (aproximativ 70.000). Puterea politică se exercită pe trei niveluri - guvernul federal, cele trei regiuni şi cele trei comunităţi lingvistice.

Fiecare regiune şi comunitate lingvistică are un guvern sau consiliu, un ministru-preşedinte şi are prerogative extinse. În condiţiile în care regiunea flamandă este mai dezvoltată, partidele flamande, nemulţumite, doresc o mai mare autonomie comunitară şi regională.

Tendinţa pare a fi întrunit consensul populaţiei, de unde succesul la ultimele alegeri parlamentare al partidului ultranaţionalist Vlaams Belang (Interesul flamand). Repetatele crize politice din ultimul an din Belgia sunt rezultatul conflictului dintre flamanzi şi valoni, care s-ar putea solda cu scindarea ţării.

Insulele Aland - şantaj la adresa Finlandei

Insulele Aland (27.000 de locuitori) aparţin Finlandei, dar au o populaţie aproape în exclusivitate suedeză. După ce în 1917 Finlanda şi-a dobândit independenţa faţă de Rusia, populaţia insulelor a dorit să se unifice cu Suedia, dar Liga Naţiunilor a decis în 1921 ca Aland să rămână Finlandei.

Statutul a fost reconfirmat şi prin acordul de aderare a Finlandei la UE. Insulele au fost declarate neutre din punct de vedere politic şi demilitarizate, rezidenţii fiind scutiţi de serviciul militar în armata finlandeză.

Insulele au propriul drapel şi timbru, există un parlament şi un guvern, care răspunde în faţa parlamentului. Autonomia extinsă a permis insulelor să şantajeze în repetate rânduri Finlanda. Recent, cei 30 de parlamentari din Aland au decis că nu vor vota ratificarea noului Tratat al UE dacă nu li se vor îndeplini mai multe cereri, printre care un loc de europarlamentar.

Tirolul de Sud - autonomie de la Haga

Teritoriul aparţinând înaintea Primului Război Mondial Imperiului Austro-Ungar, cu o populaţie majoritar vorbitoare de germană, este compus la ora actuală din două provincii autonome - Trento sau Trentino şi Bolzano (sau Alto Adige-Tirolul de Sud). A fost ocupat în 1918 de Italia, iar tratatul de la Saint Germain a confirmat anexarea sa.

Benito Missolini a încercat să italienizeze prin forţă provincia, dar în 1943, după ce guvernul italian a semnat un armistiţiu cu aliaţii, armata germană a ocupat-o şi a anexat-o de facto Reich-ului, statut care a fost anulat în 1945. Italia şi Austria au negociat un acord intrat în vigoare în 1947, când s-a promulgat noua Constituţie italiană ce garanta autonomia celor două provincii, cu două limbi oficiale: germană şi italiană.

Dar punerea în aplicare a acordului a întâmpinat dificultăţi. Au urmat numeroase fricţiuni, atentate teroriste împotriva unor obiective civile, efectuate de separatiştii germani. Problema a fost soluţionată abia în 1971, în cadrul unui nou tratat dintre Italia şi Austria, dar şi prin intervenţia Curţii Internaţionale de la Haga în ceea ce priveşte provincia Bolzano, care a căpătat o autonomie extinsă.

Scoţia - autoguvernare limitată

Scoţia a obţinut autoguvernarea limitată în cadrul Marii Britanii pe baza "Scotland Act" din 1998, care prevede o descentralizare a puterii legislative şi executive. Au fost create un parlament şi un executiv, transformat în guvernul Scoţiei.

Parlamentul Marii Britanii şi-a păstrat o serie de prerogative, ca de pildă în domeniile impozitelor, apărării, relaţiilor internaţionale. Alegerile din 2007 au fost câştigate de Partidul Naţional Scoţian, care militează pentru independenţa Scoţiei.

Secuii nu se mulţumesc cu descentralizarea

În România, ideea autonomiei Ţării Secuieşti este sprijinită făţiş de Partidul Civic Maghiar şi de Consiliul Naţional Secuiesc, ce a cerut recent organizarea unui referendum, de această dată oficial, în problema autonomiei ţinutului, eventual odată cu alegerile parlamentare.

Chiar dacă UDMR are în program autonomia, ea o explică mai ales prin aplicarea principiilor descentralizării. Un susţinător al autonomiei este şi eurodeputatul Laszlo Tokes care încearcă să facă lobby la Bruxelles, fără mare succes.

De menţionat că, într-o recentă declaraţie, episcopul a precizat că autonomia Ţării Secuieşti ar urma să se facă în cadrul României. Opoziţia ungară de dreapta sprijină tendinţele autonomiste, în schimb premierul Gyurcsany consideră că este o problemă internă a României, iar amestecul Ungariei ar face mai mult rău decât bine acestei cauze. După părerea lui, autonomia nu se poate obţine decât cu aprobarea majoritarilor.

Noul ambasador al Ungariei din România, Oszkar Fuzes, a avut recent o declaraţie mai nuanţată, afirmând că va face lobby la Bucureşti pentru susţinerea aspiraţiilor de independenţă ale secuilor. România, a declarat diplomatul, ar fi o ţară şi mai bună dacă ar acorda secuilor "autonomie teritorială".

Voievodina doreşte mai mult

Voievodina, una dintre regiunile cele mai bogate şi dezvoltate din Serbia, este o provincie autonomă în care coexistă 26 de grupuri etnice (inclusiv români şi vlahi) şi sunt recunoscute şase limbi oficiale.

De-a lungul istoriei, teritoriul Voievodinei a făcut parte din mai multe regate şi ţări, după Primul Război Mondial - din Regatul Iugoslaviei, după cel de-al Doilea Război Mondial din Republica Federativă Iugoslavia, apoi după scindarea acesteia - din Serbia şi Muntenegru, iar din 2006, din Serbia independentă. Între 1974 şi 1988 a avut, ca şi Kosovo, statut de provincie autonomă.

Sub preşedintele Slobodan Miloşevici, cele două provincii şi-au pierdut o parte dintre aceste drepturi. După căderea regimului Miloşevici nivelul autonomiei a fost extins.

După alegerile din această primăvară, conducerea Voievodinei a decis să-şi sporească prerogativele. La criticile unor partide de opoziţie din Serbia care consideră proiectul un prim pas spre secesiune, Boian Paltici, preşedintele Consiliului Executiv al Voievodinei şi vicepreşedintele Partidului Democrat, a declarat că aici nu a existat şi nu există tendinţe separatiste.

Spania ar putea pierde Catalonia şi Ţara Bascilor

Prin Constituţia din 1978, Spania a creat un sistem unic de autonomii regionale, cunoscut drept "statul autonomiilor". Constituţia garantează dreptul la autoguvernare a regiunilor şi a naţionalităţilor care compun naţiunea spaniolă. Parlamentul are dreptul să decidă formarea unor comunităţi autonome, dar articolul 145 al aceleiaşi Constituţii interzice federalizarea sau unificarea a două sau mai multe comunităţi autonome.

Acestea au autonomie legislativă şi executivă extinsă, au propriul parlament şi guvern regional, comunităţile "istorice" bucurându-se şi de unele drepturi suplimentare.

Cu toate acestea, Catalonia, cea mai bogată provincie spaniolă, şi-a manifestat nemulţumirea şi faţă de acest statut special, dorind o extindere a drepturilor. Spre deosebire de celelalte comunităţi autonome considerate naţionalităţi, ea s-a definit în 2006 drept "naţiune". Declararea independenţei Kosovo a stimulat mişcarea unor grupuri catalane radicale care doresc separarea de Spania.

Atentate în numele independenţei

Ţara Bascilor este comunitatea autonomă cu cea mai puternică mişcare separatistă. Compusă din trei provincii - Alava, Biscay şi Guipuzcoa -, ea reprezintă una dintre cele mai descentralizate regiuni din lume. Cu toate acestea, în 2003, Partidul Naţionalist Basc, aflat la guvernare, a propus modificarea acestui statut potrivit planului Ibarretxe care i-ar fi conferit Ţării Bascilor o mai mare autonomie. Se propunea o formulă nouă, radicală în relaţiile dintre Spania şi regiunea bască ce viza crearea unei "comunităţi basce".