Sclavia în industria confecţiilor din SUA. Mărturia impresionantă a unei mame disperate

Flor Molina, o mamă care a trecut printr-o experienţă trazumatizantă, fiind prizoniera unui traficant de carne vie din industria de confecţii din Los Angeles, povesteşte că a fost tratată ca o sclavă timp de 40 de zile -  a fost ţinută închisă într-o fabrică, unde a muncit fără a fi plătită, i s-a dat mâncare cu porţia, a dormit în condiţii inumane şi i s-a interzis orice contact cu ceilalţi oameni. Citiţi mai jos

În iarna anului 2001, am devenit o victimă a sclaviei din industria confecţiilor din Los Angeles. Am fost o ţintă uşoară: eram o mamă disperată care tocmai pierdusem un copil pentru că nu am avut bani să îl duc la spital, atunci când s-a îmbolnăvit.

După ce copilul meu a murit, am fost atât de deprimată şi îngrijorată de faptul că ceea ce s-a întâmplase cu copilul meu s-ar putea întâmpla şi ceilorlaţi trei. Am început nişte cursuri de croitorie, în speranţa de a-mi deschide propria afacere şi de a câştiga suficienţi bani pentru a avea grijă de copiii mei.

Profesorul meu a fost abordat de un traficant pentru că ştia o mulţime de femei care cunoşteau această meserie şi erau disperate să ajungă în Statele Unite pentru a face bani. Nu s-a ivit nicio oportunitate în oraşul meu, aşa că, atunci când îndrumătorul meu mi-a spus despre posibilitatea de a merge în SUA, am fost interesată de propunere.

A trebuit să-mi abandonez mama şi copiii. Mi s-a spus că atunci când am ajuns în SUA, voi avea un loc de muncă şi că voi putea să trimit bani acasă, voi avea hrană şi un loc unde să stau. Când am ajuns în Los Angeles, mi-am dat seama că totul a fost o minciună.

Traficantul mi-a spus că ii datorez aproape 3.000 de dolari pentru că m-a adus în Statele Unite şi că trebuie să lucrez pentru el pentru a putea plăti datoria.

Am fost forţată să lucrez 18 ore pe zi pentru a face rochii care au fost vândute în magazine la preţul de 200 de dolari. Atunci când toţi lucrătorii din fabrică trebuiau să plece acasă, eu trebuia să fac curat în toată fabrica. Am fost forţată să dorm în fabrică, într-o cameră de depozitare şi am împărţit o saltea cu o altă victimă. Mi s-a interzis să vorbesc cu cineva sau să fac un pas în afara fabricii. Am muncit din greu şi am fost mereu înfometată. Mi s-a dat doar o masă pe zi şi am avut 10 minute pentru a mânca.

Dacă luam mai mult, eram pedepsită. După câteva săptămâni, una dintre colegele meele a început să suspecteze că ceva nu era în regulă. Şi-a dat seama că eram tot timpul acolo. Mi-a scris numărul ei de telefon pe o bucată de hârtie, şi mi-a spus că, dacă am nevoie de ajutor, să o sun.

Mi-a fost atât de frică, nu aveam încredere în nimeni. Traficantul mi-a spus că dacă m-aş duce vreodată la poliţie, nu m-ar crede. Această situaţie a continuat timp de 40 de zile, dar m-am simţit ca şi când ar fi fost 40 de ani. Am crezut că o să mor. Am crezut că nu-mi voi mai vedea copiii niciodată.

După săptămâni în care l-a implorat să mă lase să merg la biserică, m-a lăsat în cele din urmă. În momentul în care am pus piciorul în afara fabricii, am decis să nu mă mai întorc.

Am fost găsită de un agenţii FBI care investigau deja cazul.