Schengen islamic după model UE

Turcia, Iran, Irak şi Siria vor să creeze o regiune după modelul Schengen din cadrul UE. O  singură viză ar putea fi valabilă pentru toate cele patru ţări. În timp ce spaţiul european liber de controale la frontieră este pus sub semnul întrebării, ideea unui „Schengen musulman“ prinde rădăcini în Orientul Mijlociu extins.

Viceministrul iranian al Turismului, Shahbaz Yezdi, citat de agenţia Regnum, a precizat că iniţiativa acestui spaţiu de liberă circulaţie între cele patru ţări i-a aparţinut premierului turc Recep Tayyip Erdogan şi că ea va avea, în primul rând, rezultate pe plan economic. „Introducerea unei vize unice pentru Siria, Iran, Irak şi Turcia va duce la o explozie a turismului în regiune", a explicat oficialul de la Teheran. 

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, al cărui regim este contestat, acum, de propriul popor şi de comunitatea internaţională, a lansat ideea unei regiuni fără controale la frontiere, din care să facă parte cele trei ţări din Orientul Mijlociu, Turcia plus alte ţări din zonă, în urmă cu aproape patru ani. În viziunea sa, primul pas spre realizarea „Schengenului musulman" trebuia să fie făcut de Ankara şi Damasc.

Ideea lui Bashar al-Assad

„Am fost primul care a pus pe agenda comună subiectul. Am început negocierile cu Ankara privind anularea obligativităţii vizei între noi şi turci, în 2007", declara Bashar al-Assad,  într-un interviu în cotidianul „Hürriyet" din decembrie 2010. „Când premierul Erdogan mi-a spus «Gata, suntem pregătiţi pentru un acord de liberă circulaţie» am fost foarte surprins", mărturisea liderul sirian jurnaliştilor turci. 

Ideea ca Iranul şi Irakul - care s-au luptat opt ani (1980 şi 1988) - să fie membre ale aceleiaşi structuri, ar fi o reuşită de excepţie, comentează publicaţia „Al -Arabiya". Premisele pentru un asemenea parteneriat ,,Schengen" există pentru că ambele ţări au acum guverne dominate de şiiţi.  Nici poziţionarea lor externă nu diferă cu mult. Bagdadul şi Teheranul au vorbit pe aceeaşi voce când Emiratele Unite Arabe şi Arabia Saudită au anunţat că trimit trupe în Bahrain, ca să pună capăt revoltelor iniţiate de opoziţia şiită împotriva regimului.

Bagdadul şi Teheranul, mai aproape

Ambele ţări, aminteşte publicaţia de limbă arabă, au reproşat, mai ales Riadului, că se amestecă în treburile interne ale Bahrainului şi că-i încalcă suveranitatea. Un succes este şi colaborarea turco-siriană pentru o regiune de liberă circulaţie. După ce ani în şir Ankara şi Damascul au fost adversare - în 1939, printr-un referendum, Republica Turcă a inclus în teritoriul său şi provincia siriană Alexandretta (turcă - Hatay), - relaţiile păreau că s-au strâns, în ultima vreme.

Guvernul de la Ankara a fost stimulat să uite un deceniu de conflict cu vecina din est şi pentru că îngroparea securii cu Damascul îi aducea, potrivit unei analize făcute de „International Crisis Group", 45 de milioane de potenţiali consumatori ai produselor turceşti. Cotidianul „Sueddeutsche Zeitung" aminteşte că în 2009 Ankara chiar a renunţat la obligativitatea vizei pentru sirieni.

Operatorii de turism au profitat, oferind sejururi ieftine în cele două state. Ba, mai mult, Turcia şi Siria intenţionau să înfiinţeze o bancă comună şi să lege localităţile de graniţă Aleppo şi Gaziantep cu un tren de mare viteză. Când Ankarei i se reproşa apropierea de regimul dictatorial sirian, diplomaţii turci aminteau că libera circulaţie a sirienilor în Turcia ar putea ajuta la democratizarea ţării lor. Parteneriatul turco-sirian într-un „Schengen musulman" este o reuşită în condiţiile în care relaţiile dintre cele două state s-au răcit de la izbucnirea revoltelor în lumea arabă.

Pericole în lipsa controlului

Turcia a protestat iniţial faţă de intervenţia în Libia, apoi a ezitat, dar până la urmă a căzut la învoială să participe alături de aliaţii săi la operaţiunile contra regimului sângeros al colonelului Muammar Gaddafi. Cu aceasta, Ankara se situează în tabăra opusă a Siriei, care riscă să aibă parte de următoarea intervenţie „pentru protejarea civililor" organizată de Occident. Regiunea MENA (Orientul Mijlociu şi Africa de Nord) din care fac parte Iranul, Irakul şi Siria) au deja în proiect un aşa-numit „Schengen bancar" în care au inclus şi Turcia. Ideea unui sistem financiar unitar care să încurajeze „circulaţia liberă a banilor" în regiune a fost lansată la 1 noiembrie 2010, la Beirut, de guvernatorii băncilor centrale din Turcia, Siria  şi Liban. 

Crearea unui spaţiu de liberă circulaţie între Iran, Irak, Siria şi Turcia riscă să pună însă o nouă piedică Ankarei în drumul ei anevoios către Uniunea Europeană. Libertatea de mişcare pentru cetăţenii obişnuiţi poate oricând însemna libertate de mişcare şi pentru teroriştii Al-Qaida şi pentru diverşi membri din conducerea de la Teheran, consideraţi persona non-grata de aliaţii occidentali ai Turciei.

Kurzii, problema comună

Turcia şi Siria mai au în comun dorinţa de a rezolva chestiunea minorităţii kurde. „Problema kurdă este o ameninţare de securitate pentru ambele regimuri. Prin urmare, Turcia doreşte stabilitate în Siria şi promovează schimbarea paşnică", a afirmat Erhan Kelesoglu de la Universitatea din Istanbul, citat de „SETimes".

„Primăvara arabă" nu prieşte Europei

Berlinul nu exclude reintroducerea controalelor în Schengen

„Primăvara arabă", care a dat speranţa libertăţii statelor din nordul Africii, nu prieşte deloc libertăţii de mişcare europene, garantată în spaţiul Schengen. După ce Italia şi Franţa au cerut Comisiei Europene să modifice acordul, însemnând reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne, acum, Berlinul dă semne că va fi de acord cu acest demers. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne de la Berlin, Jens Teschke, a declarat că Germania nu exclude reintroducerea controlului la frontiere în Schengen, în cazuri „excepţionale". 

El a subliniat însă că în decizia finală a Berlinului cel mai greu va atârna importanţa libertăţii de mişcare, esenţa acordului Schengen. Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a subliniat, la rândul său, că libertatea de mişcare este unul dintre marile beneficii ale continentului european. „Dacă puteţi să amelioraţi sistemul Schengen, este bine şi puteţi să o faceţi. Dar libertatea de mişcare în Europa este o asemenea reuşită încât nu va trebui renegociată", a explicat şeful diplomaţiei germane.

Coşmarul franco-italian

Pentru preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi premierul italian, Silvio Berlusconi, condiţiile unei „situaţii excepţionale" care impune „restricţii excepţionale" în spaţiul Schengen, la care vrea şi România să adere, le reprezintă cei peste 23.000 de imigranţi tunisieni care au luat cu asalt cele două ţări. „Situaţia privitoare la migraţie în Mediterana s-ar putea transforma rapid într-o criză ce ar submina încrederea pe care o au cetăţenii noştri în principiul liberei circulaţii în cadrul Schengen", au transmis cei doi lideri Comisiei Europene şi Consiliului European.

„UE trebuie să asigure o susţinere fermă pentru statele nord-africane. În schimb, avem dreptul de a aştepta de la statele partenere un angajament de cooperare rapidă şi eficientă cu UE în combaterea imigraţiei ilegale", se arată în scrisoarea semnată de Berlusconi şi Sarkozy. Cei doi au subliniat că UE ar trebui să stabilească un set comun de norme, care să gestioneze acordarea azilului pentru refugiaţi, inclusiv accesul la baze de date ca Eurodac, cu informaţii legate de combaterea crimei organizate.

Teama de afluxul de imigranţi tunisieni, care vor şoma „pe spinarea poporului" sau vor fura locurile de muncă ale cetăţenilor, a ajuns şi la Londra. Tabloidul „Daily Mail" a făcut deja socoteala că refugiaţii nord-africani care au rămas blocaţi în Gara de Nord pariziană pot ajunge cu Eurostarul în mai puţin de două ore în Marea Britanie.

Tunisienii, direcţionaţi spre Londra

Indezirabili în Franţa, unde au şanse extrem de mici de a primi azil sau un loc de muncă, refugiaţii tunisieni îşi îndreaptă gândurile bune spre Regatul Unit. „Am fost trataţi ca nişte eroi în timpul Revoluţiei Iasomiei, iar acum suntem persona non grata. Oamenii (n.r. - francezii) ne indică diverse posibilităţi de a ajunge în Anglia", le-a declarat jurnaliştilor britanici un tunisian ajuns la Paris. „Ştim că britanicii au susţinut Revoluţia noastră şi că acum luptă şi pentru eliberarea libienilor de sub jugul lui Gaddafi", a completat Khaled, un alt tunisian fugit în Franţa.