Scepticism şi optimism în Uniunea Europeană

UE este privită cu neîncredere şi din exterior – de către statele emergente –, şi din interior – de propria populaţie, care devine tot mai eurosceptică.

La sfârşitul lunii noiembrie 2010, dl. Herman Van Rompuy, preşedintele Uniunii Europene, afirma că suntem într-o „criză de supravieţuire", iar dacă liderii europeni o vor gestiona greşit şi vor admite căderea zonei Euro, înseamnă că vor distruge Uniunea Europeană. Imediat au şi apărut predicţii despre „dezintegrarea europeană". O lună mai târziu, acelaşi domn Van Rompuy ne-a vestit că Uniunea Europeană a ieşit din recesiune (desigur, în termeni globali, căci România, de exemplu, continuă să fie în recesiune). Această trecere rapidă de la pesimism la optimism şi invers s-a întâmplat de mai multe ori în 2010.

O recentă previziune a UNCTAD (Conferinţa pentru Comerţ şi Dezvoltare a Naţiunilor Unite) ne aduce pulsul la „normal", spunând că, în 2011-2012, PIB-ul zonei Euro va fi în stagnare, în comparaţie cu 2010 (1,3% în 2011; 1,7 în 2012).

Acelaşi organism al ONU spune despre creştere că va fi mai înceată în sud-estul Europei şi mai mică în acele ţări europene în care tăierile fiscale drastice şi creşterea şomajului diminuează consumul intern. Şi mai trebuie să arătăm că există în UE ţări care, în parte datorită răspunsului adecvat la criza structurală, sunt în poziţia de a beneficia, în 2011, de pe urma redresării globale (în mod deosebit Germania, dar şi statele nordice şi chiar unele economii din Europa Centrală).

Se adânceşte euroscepticismul

În timp ce liderii politici europeni şi guvernele statelor membre au dat semnale optimiste, la sfârşitul anului 2010, cetăţenii europeni s-au afundat într-un scepticism şi mai accentuat. Intervievându-şi cititorii, în urmă cu câteva zile, „The Guardian" a constatat că 71,4% din respondenţi nu aveau percepţii optimiste. Iar un „Eurobarometru" (octombrie 2010) arăta că 52% din cetăţenii europeni consideră că impactul crizei asupra vieţii lor este foarte important (în România, 85%).

De ce acest pesimism? Deoarece cetăţenii conştientizează faptul că, şi dacă economia ar creşte modest, în 2011 veniturile lor nu vor creşte. Chiar presupunând că redresarea economică  ar fi de substanţă, neîncrederea oamenilor este şi mai mare. Iar această neîncredere nu ar putea fi diminuată decât prin percepţia empirică a îmbunătăţirii condiţiilor lor de viaţă, însoţită şi de acţiunea credibilă a liderilor politici cărora li se cere să părăsească atitudinea „fără opţiune".

Întrebaţi despre perspectivele vieţii lor, cetăţenii europeni au răspuns, în 2010, că viaţa va fi şi mai grea (32%), 30% speră că va fi la fel, iar 28% cred ca va fi mai bine. Românii consideră că sunt cei mai afectaţi, 43% susţinând că le lipsesc şi banii pentru a plăti bunurile esenţiale vieţii. De altminteri, percepţia cetăţenilor europeni despre prezent şi viitor subliniază şi mai mult diviziunea Nord-Sud, în interiorul Uniunii Europene.

Europenii se redefinesc în raport cu UE

Persistenţa scepticismului social, la nivelul cetăţenilor europeni, are consecinţe şi asupra gradului de susţinere a Uniunii Europene şi a percepţiei despre beneficiile statutului de stat membru al Uniunii. Comparativ cu 2009, această susţinere a scăzut cu 4%, în 2010, iar încrederea în UE s-a diminuat cu 7% (cf. „Eurobarometru", august 2010). În unele state membre noi (Ungaria, Lituania, Malta, Polonia), opinia publică este favorabilă încă, pe când în Grecia, Portugalia, România, sprijinul pentru UE şi percepţia beneficiilor de stat membru s-au redus cu 10% în numai câteva luni.

Deodată cu asemenea sentimente, cetăţenii europeni şi-au redefinit aşteptările faţă de Uniunea Europeană, după cum urmează (în ordinea procentelor): libertatea de călătorie, studiu şi muncă; moneda unică; pace; câştigul de bani; democraţie; şomaj; prosperitate economică; protecţie socială; etc. În ceea ce-i priveşte pe români, definirile lor, în comparaţie cu media UE, se îndreaptă spre libertatea de călătorie, studiu şi muncă (+8%), democraţie (+14%), prosperitate economică (+8), protecţie socială (+8), pace (-11%). Menţionăm că, deşi a scăzut încrederea în UE, aceasta continuă a fi văzută ca fiind cea mai abilitată să acţioneze eficient faţă de efectele economice şi financiare grave ale crizei.

Europenii cred că impactul crizei va continua să fie simţit încă un număr de ani. Cu toate acestea, peste 70% sunt convinşi că ţările lor au nevoie de mai multe reforme, ele trebuind să continue şi în următorii ani, chiar dacă ar avea costuri foarte mari. Recent, Jacques Delors afirma că „în orice criză există şi beneficiu".

În acord cu sentimentul public, el speră că acum rezistenţa în UE faţă de „federalismul fiscal" să înceteze, iar Uniunea să acumuleze noi puteri în relaţia cu statele membre. Ceea ce s-ar traduce şi printr-o reală guvernare economică europeană. Adică, uniunii monetare să i se adauge şi uniunea fiscală, trecându-se peste conceptul de „vacă sacră" (G. Merritt) - suveranismul taxării, de care ţin cu dinţii guvernele statelor membre.

Doar cu câţiva ani în urmă, Uniunea Europeană era o structură instituţional-politică admirată la scară mondială, respectată şi studiată pentru experimentul cooperării, coordonării, integrării. Să recunoaştem că azi ea e privită cu suspiciune şi de unele puteri emergente care nu pot înţelege cum guvernele unor state membre neglijează o asemenea construcţie, lăsând loc unor tactici mercantile, de tip „capra vecinului", punând sub semnul întrebării până şi propria lor monedă - euro.

De aceea, este urgentă o definire clară a interesului european şi a responsabilităţilor pentru realizarea lui. Uniunea Europeană trebuie să anunţe opţiunile pentru interese strategice globale, iar politicienii europeni să arate clarviziune şi determinare pentru o perioadă mai lungă decât cea de la un Consiliu European la altul.

Fost negociator-şef al României cu UE

Vasile Puşcaş, profesor de relaţii internaţionale, autor a peste 20 de volume, a fost negociator-şef al României cu UE (2000-2004); în timpul mandatului său au fost încheiate toate capitolele de negociere şi s-a finalizat negocierea Tratatului de Aderare. Din decembrie 2008 până în octombrie 2009 a fost ministru pentru Afaceri Europene.