Scandal în PE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

OLAF a descoperit 70 de europarlamentari care şi-au însuşit fondurile destinate asistenţilor lor Parlamentul European (PE) s-ar putea confrunta cu unul dintre cele mai mari scandaluri din

OLAF a descoperit 70 de europarlamentari care şi-au însuşit fondurile destinate asistenţilor lor

Parlamentul European (PE) s-ar putea confrunta cu unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria sa, după ce presa a publicat relatări despre un raport secret întocmit de Oficiul European pentru Luptă Antifraudă (OLAF). Din documentul amintit reiese că există numeroase cazuri de deturnare a banilor publici de către europarlamentari.

Raportul face referire la peste 70 de cazuri de eurodeputaţi care au folosit necorespunzător fondurile acordate pentru cheltuielile de secretariat sau care au ţinut contabilitatea într-un mod defectuos. Astfel, fondurile alocate iniţial colaboratorilor lor au ajuns, pe canale dubioase, în buzunarele aleşilor comunitari.

Cifra ar putea fi însă mult mai mare, ţinând cont de faptul că autorii anchetei au cercetat, aleatoriu, doar 167 dintre cei 785 de parlamentari. Un purtător de cuvânt al OLAF a declarat pentru cotidianul austriac "Die Presse" că Oficiul îi va cerceta pe toţi europarlamentarii.

Se cer nume

Parlamentul European refuză să facă publice numele implicate, însă presiunea devine tot mai mare, mai ales că, în ultimii ani, scandalurile financiare s-au înmulţit. Grupul Verzilor din PE solicită comunicarea de urgenţă a numelor respective, pentru a se evita ca, din cauza câtorva persoane, să aibă de suferit credibilitatea întregului legislativ comunitar.

Cei 785 de europarlamentari primesc, în total, circa 140 milioane de euro pentru colaboratorii lor. Fondurile acordate pentru cheltuielile de secretariat au fost majorate în cursul ultimului mandat al PE de mai multe ori, ajungând în prezent la 16.914 euro. Fiecare membru al PE poate să-şi remunereze până la trei asistenţi, dar nimeni nu verifică modul în care sunt cheltuiţi banii alocaţi.

Oficiul are puteri limitate

Franz-Hermann Bruener, şeful Oficiului, a declanşat ancheta în urma unei investigaţii interne independente, ale cărei rezultate au fost publicate de presa britanică luna trecută. OLAF are însă puteri limitate, având nevoie de cooperarea statelor membre UE pentru a-şi desfăşura cu succes activitatea.

În prezent, este la latitudinea autorităţilor naţionale folosirea sau "ignorarea" informaţiilor furnizate de OLAF. Un procuror european ar întări autoritatea Oficiului, dar Bruener susţine că, pentru moment, acesta "e doar un vis".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite