Scăderea producţiei de cereale din SUA şi Rusia, asociată cu o criză alimentară în Africa şi în Orientul Mijlociu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scăderea producţiei de cereale din Statele Unite şi din Rusia ameninţă securitatea alimentară din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu, în ţări precum Siria şi Yemen, relatează AFP.

"Regiunea rămâne încadrată la un grad mare de risc, din cauza recoltelor slabe din Statele Unite şi din Rusia, în măsura în care aceste ţări depind de importul de cereale şi sunt, prin urmare, vulnerabile faţă de fluctuaţiile pieţei", precizează sursa citată de AFP.

Cele mai expuse ţări sunt Yemen şi Siria, în timp ce Egiptul şi Tunisia sunt considerate a fi supuse unui risc "mediu".

"Motivele care au condus la Primăvara arabă sunt multe şi complexe", susţine preşedintele Maplecroft, Alyson Warhust, amintind că : "atunci când aceşti factori se combină cu insecuritatea alimentară, cauzată de o creştere a preţurilor la nivel mondial, se creează un mediu propice tulburărilor sociale şi schimbărilor de regim", susţine aceasta.

Riscuri extreme prezintă ţări precum Somalia, Republica Democratică Congo sau Burundi.

"75% dintre ţările continentului sunt considerate a fi încadrate la risc extrem sau ridicat", notează Maplecroft, care subliniază că "sărăcia asociată cu conflictele armate, dezordinea, seceta, migrarea populaţei şi proasta guvernare se combină pentru a crea condiţiile favorabile unei crize alimentare".

Potrivit celui mai recent raport al ONU, 868 de milioane de persoane au suferit de "foame cronică", în perioada 2010-2012.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite