Sarkozy sacrifică Europa de dragul campaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o luptă electorală în care fiecare vot contează, preşedintele-candidat Nicolas Sarkozy cere o revizuire a acordurilor Schengen, lansând astfel un mesaj pentru România, Bulgaria şi Grecia.

Aflat într-o bătălie crâncenă pentru al doilea mandat la preşedinţia Franţei, Nicolas Sarkozy face un anunţ neaşteptat. Dacă în următoarele 12 luni nu este instituit „un Guvern politic Schengen", Franţa îşi va suspenda participarea la acordurile Schengen asupra liberei circulaţii a persoanelor în Uniunea Europeană, relevă AFP. 

„Acordurile nu mai permit un răspuns la gravitatea situaţiei. Ele trebuie revizuite. Trebuie implementată pentru Schengen o reformă structurală ca aceea pe care tocmai am implementat-o pentru euro", a afirmat, duminică, preşedintele francez.

„În situaţia noastră economică şi socială, dacă Europa nu controlează intrările pe teritoriul său, nu îi va mai putea găzdui demn pe cei care sosesc, nu va mai putea răspunde la cererea de integrare a celor care îşi găsesc atât de greu locul în societate, nu îşi va mai putea finanţa protecţia socială", a avertizat preşedintele-candidat.

Declaraţiile lui Sarkozy au provocat o reacţie rapidă din partea rivalului său socialist François Hollande, care l-a acuzat că a tratat Europa ca pe „un ţap ispăşitor". „Nu mai are propuneri referitoare la Franţa, aşa că le formulează în privinţa Europei", a afirmat Hollande, care este favorit în sondaje.

Mesaj pentru ţările care ridică probleme

În timp ce declaraţiile lui Sarkozy înfierbântă campania electorală din Franţa, diplomaţi europeni, citaţi de AFP, văd în revizuirea cerută de preşedintele francez „un mesaj de avertisment adresat în special Greciei, Bulgariei şi României", pentru ca aceste ţări să acţioneze mai hotărât.

Potrivit acestor oficiali, în realitate, reforma de fond este deja în curs la Bruxelles şi vizează să permită consolidarea controalelor în caz de imigraţie masivă. Comisarul european pentru imigraţie, Cecilia Malmstrom, a avertizat ieri că o reformă fundamentală a zonei Schengen ca cea reclamată de preşedintele francez ar trebui să treacă printr-o reformă a tratatului UE, complicată prin natura sa.

Revizuirea, realizată în tăcere la nivel european, a fost începută, anul trecut, la cererea mai multor ţări, printre care Franţa, Italia şi Germania, din cauza afluxului de imigranţi clandestini generat de Primăvara Arabă, în special tunisieni care veneau în Franţa via Italia.

Principala reformă în discuţie prevede ca, pe viitor şi ca ultim resort, statele Schengen să poată restabili temporar controalele la frontiera cu un alt stat Schengen în cazul unui aflux de imigranţi masiv şi necontrolat. La ora actuală, statele pot introduce controale numai în caz de ameninţări teroriste sau în cazul unor mari evenimente, precum summituri ale şefilor de stat sau competiţii sportive.

Apel la „patriotism economic"

Noua clauză de restabilire avută în vedere ar fi temporară, pentru o perioadă de şase luni, care poate fi prelungită. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, nu vrea însă doar o reformă a acordurilor Schengen. Militează şi pentru protecţionism. Sarkozy consideră că economia Franţei va fi la adăpost doar dacă Europa îşi creează un scut de protecţie şi cere Uniunii Europeane „să lupte cu arme egale cu concurenţii săi internaţionali". „Liberul schimb, da! Concurenţa neloială, nu!", spune acesta. Mai precis, Sarkozy s-a pronunţat în favoarea unor măsuri protecţioniste pentru a apăra interesele companiilor europene, pe modelul „Buy American Act", făcând totodată apel la „patriotism economic".

Discursul său seamănă însă izbitor cu cel al candidatei de extremă dreapta la preşedinţia Franţei, Marine Le Pen. Într-un interviu acordat „Adevărul", şefa Frontului Naţional a declarat că programul său social se bazează pe ceea ce ea numeşte „patriotism social". „Apăr două idei mari: patriotismul economic, respectiv capacitatea unei naţiuni de a se reînarma în faţa globalizării, de pildă prin intermediul unor programe de genul «Buy american», «Produire en France» etc. şi aplicarea unui protecţionism social". Marine Le Pen adaugă că asta „nu înseamnă că le vom interzice străinilor să vină în ţara noastră. Însă cei care vin vor trebui să se descurce cu propriile mijloace".

Dar asemănările dintre cei doi în materie de discurs nu sunt întâmplătoare, ci au substrat electoral, afirmă mai mulţi analişti. Cotidianul „Le Monde" vede în ofensiva declarativă a lui Sarkozy o încercare de a atrage de partea sa o parte dintre susţinătorii lui Le Pen. Sarkozy „transpune la nivelul Europei protecţionismul pe care Frontul Naţional îl revendică la nivelul Franţei", comentează cotidianul francez.

"Gestionarea fluxurilor migratorii nu trebuie lăsată numai în mâinile tehnocraţilor şi ale tribunalelor.''
Nicolas Sarkozy preşedintele Franţei

Grecia, poartă spre Europa

În prezent, cazul cel mai sensibil este cel al Greciei, criticată pentru incapacitatea sa de a-şi controla frontiera terestră cu Turcia, un punct prin care numai in 2011 au trecut ilegal aproximativ 55.000 de persoane. De altfel, ministrul francez de Interne, Claude Guéant, a justificat dorinţa lui Sarkozy de a revizui acordurile Schengen prin problemele serioase existente la această frontieră. Potrivit unor surse diplomatice de la Bucureşti, oficialii europeni sunt îngrijoraţi din cauza faptului că imigranţii care ajung în Grecia pleacă apoi spre Bulgaria şi România, pentru a ajunge ulterior în vestul Europei.

Socialiştii, acuzaţi de finanţare ilegală şi francmasonerie

Cartea-şoc publicată de un fost primar socialist, Gérard Dalongeville (foto), riscă să afecteze serios campania lui François Hollande. În 2009, Dalongeville (a cărui candidatură a fost sprijinită direct chiar de François Hollande) era primar socialist în Hénin-Beaumont (regiunea Pas-de-Calais). După o percheziţie a poliţiei la sediul primăriei, în cursul căreia au fost găsiţi într-un seif 13.000 de euro, primarul a fost arestat. A stat în închisoare până recent. Acum, după şi-a recăpătat libertatea, s-a hotărât să denunţe mafia din partidul său şi metodele oneroase de finanţare, în cartea „Rose Mafia", scrie „Le Point". Zilele următoare, mai mulţi şefi de companii şi aleşi locali vor fi interogaţi în cadrul acestui caz, potrivit aceleiaşi publicaţii.

Ce se discută la agapele francmasonice

Gérard Dalongeville povesteşte în carte cu lux de amănunte cum baronii locali socialişti aranjează licitaţiile sau nu le mai organizează deloc pentru a favoriza anumite companii. În schimb, oamenii de afaceri se revanşează, plasând plicuri cu bani aleşilor locali sau făcându-le diverse servicii. Afacerile se desfăşoare în cadrul agapelor francmasonice.

După ce a fost iniţiat în francmasonerie, în 1995, Dalongeville este invitat la aceste agape. „Se vorbeşte foarte liber. Un primar aminteşte ce proiecte va avea la el în oraş, un alt «frate» conduce o societate din sectorul lucrărilor publice, îl interesează un anumit proiect, un anume primar tocmai va lansa o licitaţie...«Hei, am văzut că va fi o licitaţie în oraşul tău pentru construirea unei şcoli. Ştii că am o companie de servicii pentru electricitate». Primarul îşi sună imediat directorul de servicii tehnice, şi el «frate», sau pe directorul adjunct care e responsabil cu urbanismul. Şi îi spune: «Vorbeşte cu X, va lucra cu noi în cadrul proiectului».

Compania respectivului va fi aleasă drept cea mai bună în cadrul licitaţiei sau va deveni subcontractor. Fiecare are o poziţie care îl poate interesa pe un altul. Unul e director de companie, altul  şef de şantier, primar, arhitect...toată reţeaua e construită în aşa fel încât să nu fie ratat niciun proiect, nicio licitaţie. Iar în reuniunile francmasonice i-am regăsit pe toţi marii responsabili ai federaţiei socialiste din Pas-de-Calais - Jacques Mellick, Jean-Pierre Kucheida", scrie socialistul în „Rose Mafia".

Spălarea banilor

Pentru a fi oarecum acoperiţi legal, socialiştii din teritoriu „transformă" aceşti bani în donaţii de la simpatizanţi. Companiile transferă banii în conturile lor, iar aceştia, mai departe, partidului.

Dalongeville relatează şi cum, pentru a obţine aceste contracte, satisfac toate capriciile aleşilor socialişti: le renovează locuinţele, le plătesc deplasările interne şi externe la meciuri de fotbal sau de rugby. Din banii primiţi de la aceştia pentru partid, o cincime se duc către aripa locală a Partidului Socialist. Restul banilor se duc către federaţia socialistă şi sunt folosiţi pentru a plăti colaboratorii, pentru a finanţa locuri de muncă fictive, pentru a avea bani de campanii electorale, pentru a face mici servicii. 

image
În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite