Sarkozy susţine ideea unui stat palestinian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a lansat în faţa parlamentului israelian (Knesset) apelul său pentru crearea unui stat palestinian şi le-a cerut israelienilor să îşi "asume riscuri

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a lansat în faţa parlamentului israelian (Knesset) apelul său pentru crearea unui stat palestinian şi le-a cerut israelienilor să îşi "asume riscuri pentru pace, imediat", în cea de-a doua zi a vizitei sale în Israel.

"Bineînţeles că e nevoie de multă putere pentru a exista. Bineînţeles că nu se poate ceda în faţa terorismului", a afirmat el în faţa premierului israelian Ehud Olmert.

Este a doua oară când un preşedinte francez se adresează deputaţilor israelieni, după Francois Mitterand, în 1982.

Ierusalim, capitala ambelor state

Din momentul sosirii sale în Ţara Sfântă, Sarkozy a declarat că este "mai convins ca niciodată" că securitatea Israelului va fi cu adevărat asigurată "doar în momentul creării unui al doilea stat, statul palestinian".

Referitor la statutul oraşului Ierusalim, a cărui parte de est (arabă) a fost anexată de Israel după cucerirea ei în iunie 1967, preşedintele francez a afirmat că Franţa consideră că această problemă trebuie să se înscrie în cadrul soluţiei negociate între părţi, în conformitate cu dreptul internaţional.

"Nu va putea exista pace excluzând Ierusalimul, Oraşul păcii, despre care cred că are vocaţia de a deveni capitala ambelor state", a precizat liderul de la Elysee.

Aseară, Nicolas Sarkozy şi soţia sa Carla au fost invitaţii de onoare ai unui dineu de stat oferit de preşedintele israelian Shimon Peres. Astăzi, şeful statului francez va merge la Betleem (Cisiordania) pentru o întrevedere cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite