Sarkozy, cel dintâi „poliţist“ al ţării

Preşedintele francez iubeşte poliţiştii, le ştie jargonul, slăbiciunile şi se consideră unul dintre ei. De la venirea sa la Elysée, Nicolas Sarkozy a plasat organele de securitate, de anchetă şi serviciile de informaţii  sub autoritatea şi controlul său.

Nicolas Sarkozy e "un fel de George Clemenceau al zilelor noastre", scrie săptămânalul "Le Point"."Tigrul" insista ca biroul său să fie păzit de gardieni. Cum practica ar fi de neconceput acum, Sarkozy a făcut, prin metode mai moderne, cam acelaşi lucru. De la venirea sa la Elysée, şi-a instalat oamenii în toate posturile cheie din Poliţie. Forţele de securitate, organele de anchetă şi serviciile de informaţii sunt plasate sub autoritatea şi controlul său. Ataşamentul lui Sarkozy faţă de poliţie are efecte pozitive, dar şi negative, scrie "Le Point". Un efect pozitiv este faptul că securitatea e prioritară (cel puţin pe hârtie).

"Sunt mai mulţi poliţişti pe străzi decât în vremea când stânga era la putere", după cum afirmă ministrul de Interne, Brice Hortefeux. Aceasta chiar şi în condiţiile reducerii efectivelor funcţionarilor publici, dictate de măsurile de austeritate.

Ministrul de Interne este el însuşi considerat "personificarea ataşamentului personal al şefului de stat faţă de forţele de ordine". Hortefeux e cel mai bun prieten al său, dar şi singurul său confident adevărat în politică . "Când se ţine o reuniune pe teme de securitate la Elysée, mereu avem impresia unei reuniuni de familie , chiar dacă subiectele sunt serioase", a declarat pentru "Le Point" unul dintre "marii copoi" sarkozişti.

Scopuri personale şi partizane

Totuşi, relaţia strânsă care îl uneşte pe Sarkozy de "poliţia sa" îl face pe preşedinte să fie părtinitor, mai ales atunci când acţiunile poliţiei sunt contestate. În plus, Sarkozy e acuzat adesea că utilizează poliţia în scopuri partizane. Aşa s-a întâmplat atunci când serviciile de informaţii au anchetat sursele jurnaliştilor în afacerea Bettencourt, care îl ameninţa pe aliatul lui Sarkozy, Eric Woerth.

Alteori, scopurile par a fi chiar personale, iar investigaţiile par a servi la protejarea vieţii private a preşedintelui. În cartea lor "Carla şi ambiţioşii", jurnaliştii Michael Darmon şi Yves Derai afirmă că verificările DCRI (Direcţia Centrală de Informaţii Interne) au realizat un raport care a identificat-o pe Rachida Dati, actualmente parlamentar european, drept principala propagandistă a unor zvonuri menite să o înlăture pe prima doamnă a Franţei, Carla Bruni, de la Palatul Elysée. Cartea spune că Bruni a primit un dosar, în martie, care includea conţinutul unor convorbiri telefonice şi al unor SMS-uri. Acestea demonstrau că Dati şi Sophie Douzal, fosta cumnată a preşedintelui, au conspirat pentru a o readuce pe fosta soţie a lui Sarkoy, Cecilia, înapoi la Palatul Elysée.

Poliţiştii-cheie ai preşedintelui

Directorul Poliţiei, Frédéric Péchenard, este prieten din copilărie al lui Sarkozy. Anterior, a ocupat toate posturile sensibile în cadrul Poliţiei Judiciare. Şeful Direcţiei Centrale de Informaţii Interne (DCRI), Bernard Squarcini, se remarcă prin cunoştinţele sale avansate privind reţelele teroriste, prin experienţă şi prudenţă. El a intrat în cercurile sarkoziste în 2003, când era consilier al ministrului de Interne de atunci. Claude Guéant, secretarul general de la Elysée, e un "al doilea ministru de Interne". El are bune cunoştinţe administrative şi îi cunoaşte îndeaproape pe responsabilii poliţiei, pe care-i sună direct. Prefectul poliţiei, Michel Gaudin, ocupă un loc strategic în dispozitivul poliţienesc al preşedintelui. El supraveghează ansamblul activităţilor forţelor de ordine din regiunea pariziană, inclusiv Brigada Criminalistică şi Brigada Financiară. Alain Bauer, Directorul Observatorului Naţional al Delincvenţei, este "eminenţa cenuşie" a lui Sarkozy în probleme de securitate.