Sârbii şi kosovarii îşi prezintă ofertele la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Priştina oferă Belgradului un tratat de bună vecinătate. Negocierile dintre sârbi şi kosovari programate astăzi la Londra se anunţă dificile. Liderii provinciei Kosovo au anunţat că

Priştina oferă Belgradului un tratat de bună vecinătate.

Negocierile dintre sârbi şi kosovari programate astăzi la Londra se anunţă dificile. Liderii provinciei Kosovo au anunţat că oferta pe care o vor face reprezentanţilor Serbiei este un tratat care să garanteze relaţii bilaterale cordiale, după ce provincia separatistă îşi va obţine independenţa. Între timp, comunitatea internaţională înclină să nu mai ofere Priştinei perspectiva clară a independenţei sub supraveghere, după cum afirmă Wolfgang Ischinger, emisarul european în Troica internaţională.

Tratatul va fi prezentat, astăzi, la Londra, aşa-numitei Troici de emisari internaţionali ai SUA, UE şi Rusiei, care mediază discuţiile privind viitorul statut al provinciei. "Iniţiativa noastră va duce la o îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale şi va contribui la un climat de prietenie între două state independente", a declarat preşedintele Kosovo, Fatmir Sejdiu.

Documentul face referire la chestiuni pornind de la libera circulaţie între Serbia şi Kosovo independent, repatrierea refugiaţilor şi chiar amnistierea celor condamnaţi pentru crime de război în Kosovo, în timpul conflictului de la sfârşitul anilor "90.

Independenţa, în discuţie

Reprezentantul Federaţiei Ruse în Troica de mediatori, ambasadorul Aleksandr Botsan-Hartcenko, a declarat că la Londra vor fi analizate ofertele Belgradului şi Priştinei. Comunitatea internaţională înclină să nu mai ofere provinciei Kosovo perspectiva clară a independenţei sub supraveghere, afirmă, în cotidianul "The Independent", Wolfgang Ischinger, emisarul european în Troica internaţională.

Întrebat dacă scopul negocierilor este acordarea independenţei Kosovo, diplomatul UE a răspuns: "Aş spune că vom încerca să găsim o soluţie care să ofere statutul de independenţă sub supraveghere. Aş lăsa deschisă problema independenţei. Mai degrabă un statut clar de supraveghere". Ischinger a precizat că Troica internaţională înclină să accepte cererea Serbiei în sensul eliminării din discuţii a planului emisarului ONU, Marti Ahtisaari.

Kosovarii ameninţă

Liderii kosovari au avertizat din nou că nu vor ezita să-şi proclame unilateral independenţa faţă de Serbia dacă emisarii internaţionali nu vor urma planul susţinut de Occident ce ar duce la crearea unui nou stat în Europa. "Nu mai dorim nicio amânare, cerem să se ia o decizie", a declarat premierul kosovar Agim Ceku.

"În cazul în care comunitatea internaţională va ezita în luarea unei decizii, suntem pregătiţi şi determinaţi să decidem singuri, în pofida consecinţelor cu care ne-am putea confrunta", a mai spus oficialul de la Priştina după întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele şi membrii comisiei care negociază statutul Kosovo cu partea sârbă.

Consecinţe pe plan internaţional

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că proclamarea unilaterală a independenţei regiunii Kosovo-Metohia nu se poate realiza decât cu sprijinul Vestului. "Dacă sprijinul acordat de Occident în această problemă va fi decisiv, tot Vestul trebuie să fie responsabil şi de toate consecinţele ce vor urma", a subliniat liderul de la Kremlin.

Întrebat dacă Rusia va recunoaşte, prin analogie, independenţa regiunii separatiste georgiene Abhazia, susţinută de Moscova, Putin a răspuns, afişând un zâmbet enigmatic, că acest lucru rămâne de văzut. Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a avertizat şi el că recunoaşterea unilaterală a independenţei Kosovo va provoca" o reacţie în lanţ în lume".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite