Sârbii de la Mitroviţa, străini în propriul oraş

În aşteptarea independenţei, locuitorii celui mai sensibil loc din Kosovo îşi pun speranţele în guvernul de la Belgrad. Apropiata independenţă a Kosovo îi îngrijorează tot mai tare pe

În aşteptarea independenţei, locuitorii celui mai sensibil loc din Kosovo îşi pun speranţele în guvernul de la Belgrad.

Apropiata independenţă a Kosovo îi îngrijorează tot mai tare pe sârbii de la Mitroviţa, cea mai importantă enclavă a provinciei. Forţele internaţionale şi-au întărit în aceste zile prezenţa în zonă, de teama izbucnirii unor violenţe.

Nimeni nu a uitat scânteia care s-a aprins în oraş, în 2004, când sârbii au fost supuşi unor atacuri teribile, după ce doi copii albanezi s-au înecat în râul Ibar.

Cartierele situate în nordul oraşului Mitroviţa sunt locuite în exclusivitate de sârbi, partea de sud fiind sută la sută albaneză. Despărţite de podul Austerlitz şi de râul Ibar, cele două comunităţi trăiesc în lumi paralele. Absenţa aproape totală a traficului de pe pod este primul semn al tensiunilor dintre sârbii şi albanezii din Mitroviţa.

În regiunea considerată cea mai mare enclavă sârbească, trupele internaţionale sunt în stare de alertă. Soldaţii francezi din KFOR, în sarcina cărora se află oraşul considerat punctul nevralgic din Kosovo, patrulează în permanenţă pe străzi. Tot francezii şi-au amenajat un post de observaţie pe acoperişul centrului cultural de lângă râul Ibar, de unde ţin în permanenţă sub supraveghere intrările din partea albaneză în partea sârbă şi invers.

Două lumi diferite

De cum pui piciorul în partea sârbă a Mitroviţei, simţi că ai intrat în altă lume. Se recepţionează posturile de televiziune de la Belgrad, se foloseşte reţeaua de la telefonie mobilă din Serbia, numele magazinelor şi ale instituţiilor locale sunt scrise cu litere chirilice, iar maşinile poartă şi acum plăcuţele de înmatriculare iugoslave. Pentru puţinii sârbii care au mai rămas în Kosovo, Mitroviţa reprezintă uşa de intrare spre Serbia. Şi, la nevoie, de retragere.

Ei vin aici cu trenul, cu maşina ONU sau cu propriile autoturisme şi nu uită să-şi schimbe plăcuţele de înmatriculare în momentul în care trec dintr-un sector în altul. Viitorul statut al provinciei îi îngrijorează însă pe toţi. Miladin, şofer de taxi, spune că a fost nevoit să plece din Mitroviţa în 2004, după ce soţia şi tatăl său au fost bătuţi de albanezi. Dă din umeri şi spune că nu ştie cum vor reacţiona sârbii după ce kosovarii îşi vor anunţa independenţa. ''Aşteptăm să vedem ce va face guvernul de la Belgrad. Dar dacă se va întâmpla ceva aici, îmi voi lua familia şi voi pleca spre Serbia". Deşi trăiesc aşteptând pensiile şi ajutoarele acordate de autorităţile de la Belgrad, cei mai în vârstă nu se gândesc la plecare.

"Suntem aici de sute de ani. Bunicii şi părinţii mei sunt îngropaţi aici. Aici vreau să mor şi eu", mă asigură Miroslav, vânzător la un magazin din centrul oraşului. Sârbii de la Mitroviţa ştiu că, după ce kosovarii îşi vor anunţa independenţa, ei se vor bucura de un statut de autonomie şi vor avea o relaţie privilegiată cu Belgradul, ceea ce le va garanta condiţii de viaţă decente. Nu acelaşi lucru se poate spune despre restul enclavelor sârbeşti. O privire pe harta Kosovo spune totul despre disperarea lor: sunt răspândiţi ici-colo, trăiesc izolaţi într-un mediu ostil şi vor fi din ce în ce mai vulnerabili într-un Kosovo independent.

Veghem ca independenţa să decurgă fără probleme

În exclusivitate pentru "Adevărul", generalul american John E. Davoren, comandantul Forţei multinaţionale Task Force East, se arată convins că nu vor apărea tensiuni în Kosovo după ce se va decide soarta provinciei.

- Toate privirile sunt îndreptate acum spre Priştina, în aşteptarea momentului independenţei. Când credeţi că va avea loc evenimentul?

- Presa locală albaneză a avansat o serie de date. S-a vorbit aici despre 17 februarie, înainte de reuniunea miniştrilor de externe din UE. Dar o reuniune UE ar putea avea loc şi în martie. Nimeni nu ştie când şi cum va fi anunţată independenţa. Trupele KFOR prezente aici au trecut în ultima vreme prin evenimente importante: alegerile legislative din Kosovo, cele două tururi ale alegerilor din Serbia, Crăciunul sărbătorit de sârbi sau bairamul. Toate s-au desfăşurat în linişte. Noi trebuie să ne asigurăm că şi acest eveniment va decurge fără probleme.

- Care va fi misiunea KFOR după independenţă?

- Imediat ce va fi luată o decizie finală privind statutul provinciei, consiliul NATO şi responsabilii Alianţei vor stabili care va fi misiunea KFOR. Noi ne vom continua misiunea de a asigura stabilitatea în Kosovo, aşa cum am făcut şi până acum. Vom avea în continuare trupe aici şi vom realiza aceleaşi misiuni.

- Cum veţi colabora cu misiunea UE?

- Nu va fi nicio problemă, pentru că majoritatea statelor care vor lua parte la această misiune sunt şi membre NATO. Este multă nesiguranţă acum aici, care îi îngrijorează pe oamenii din Kosovo. Noi va trebui să asigurăm un mediu stabil pentru a oferi comunităţii internaţionale posibilitatea de a rezolva toate problemele. Sunt paşi legaţi de procesul politic şi vor lua timp.

- Vedeţi vreun pericol în procesul de independenţă?

- În mod sigur nu. Lucrăm din greu să ne asigurăm că nu se va întâmpla nimic, că suntem total pregătiţi. Înainte de a ajunge aici, toţi soldaţii trec printr-un proces de antrenament. În prezent, desfăşurăm un antrenament psihologic, pentru a fi siguri că totul merge bine pe teren în cazul în care ar apărea probleme.

KFOR, gata să intervină

La Camp Bondsteel, independenţa Kosovo este aşteptată dintr-un moment în altul. Peste 1.600 de militari sunt încartiruiţi acum în cea mai mare bază americană din Europa şi veghează ca apariţia noului stat să se petreacă în linişte. Până la ziua Z, blindatele KFOR şi-au înmulţit prezenţa pe străzile din capitala provinciei şi, mai ales, în satele locuite de sârbi.

Prieteniile, mai puternice ca războiul

Rănile războiului şi anii de conflicte nu au distrus prieteniile solide legate între sârbii şi albanezii din Kosovo. Faton, un kosovar din Priştina, stă de vorbă zilnic la telefon cu cel mai bun prieten al său, un sârb din Mitroviţa. Îşi povestesc problemele, dar se văd rar. Niciunul dintre ei nu îndrăzneşte să pună piciorul în partea albaneză sau în cea sârbă. Şi evită să discute despre situaţia politică din Kosovo. La Graceaniţa, enclavă locuită de sârbi, albanezii vin cu autobuzul din satele învecinate. Ştiu că în piaţa sârbească au o ofertă bogată de legume şi fructe. Iar produsele sunt mult mai ieftine faţă de cele din Priştina.