Sarajevo priveşte spre viitor

Capturarea lui Radovan Karadzici, considerat autorul moral al masacrului de la Srebreniţa şi al asediului de la Sarajevo, a trezit răni dureroase în inima locuitorilor capitalei bosniace.

Capturarea lui Radovan Karadzici, considerat autorul moral al masacrului de la Srebreniţa şi al asediului de la Sarajevo, a trezit răni dureroase în inima locuitorilor capitalei bosniace. Oamenii cred că a venit, totuşi, timpul să uite şi să ierte trecutul.

Oraşul s-a trezit la viaţă, iar semnele conflictului încep să se facă nevăzute. Pe locul în care se afla odinioară "cartierul general" al armatei sârbe se construieşte acum sediul Ambasadei SUA. Podul de pe râul Milijacka, pe care a căzut prima victimă pradă gloanţelor, a devenit între timp o alee comercială.

Peste tot au apărut firme occidentale, maşini luxoase, semn că Bosnia este căutată de marii investitori. La intrarea în centrul oraşului, nimeni nu s-a atins de statuia lui Tito sau de "flacăra amintirii", care arde zi şi noapte în memoria partizanilor iugoslavi.

Arestarea fostului lider politic al sârbilor bosniaci nu a închis rănile unui război soldat cu sute de victime

În capitala Bosniei, urmele asediului din 1995 încep să dispară. Imobile şi firme occidentale au apărut peste ruinele caselor distruse în cei patru ani de conflict.

Capturarea lui Radovan Karadzici, considerat autorul moral al masacrului de la Srebreniţa şi al asediului de la Sarajevo, a trezit răni dureroase. Anes, student la Facultatea de Drept, avea numai cinci ani la începutul războiului. Ani de zile, familia lui a locuit pe o stradă "multietnică'' din Sarajevo.

A văzut cum vecinii - croaţi şi sârbi - au plecat din prima zi a conflictului în partea sârbească. Spune că atunci nu a înţeles de ce foştii prieteni au început să tragă unul în altul în numai o zi, sau de ce părinţii i-au interzis să iasă din casă. Nu poate uita ziua în care tatăl său s-a înrolat, dar nici lunile în care a răbdat de foame.

Tânărul vede în arestarea lui Radovan Karadzici o uşurare pentru victimele războiului, dar nu totală, până când la tribunalul de la Haga nu va ajunge şi Ratko Mladici.

Dincolo de toate, crede că este timpul ca oamenii să uite şi să ierte trecutul. Alma, o bosniacă trecută de 50 de ani, spune însă că arestarea lui Karadzici nu rezolvă nimic. Nu crede nici în procesul instanţei internaţionale, pe care o învinovăţeşte pentru moartea lui Slobodan Milosevici.

Americanii, în locul armatei sârbe

După anii grei ai asediului, Sarajevo s-a transformat într-un oraş plin de viaţa. În capitala Bosniei încep să se facă nevăzute semnele conflictului. Pe locul în care se afla odinioară "cartierul general'' al armatei sârbe se construieşte acum sediul Ambasadei SUA.

Podul de pe râul Milijacka, pe care a căzut prima victimă pradă gloanţelor - a devenit între timp o alee comercială. Nici celebrul hotel Holiday Inn, de unde sute de ziarişti au transmis în timpul conflictului din 1991-1995, nu mai are aceeaşi înfăţişare.

Peste tot au apărut firme occidentale, maşini luxoase, semn că Bosnia este căutată de marii investitori. La intrarea în centrul oraşului nimeni nu s-a atins de statuia lui Tito, sau de "flacăra amintirii'', care arde zi şi noaptea în memoria partizanilor iugoslavi.

În căutarea unui viitor

Tinerii din Sarajevo visează însă la un viitor în Occident. Din 1995, de la încetarea conflictului, peste 100.000 de oameni au plecat din oraş. Alţii s-au întors, iar acum îşi construiesc case pe colinele din jurul oraşului.

Nu toţi bosniacii se arată dornici să-şi încerce norocul în altă parte. Încearcă să-şi găsească mai întâi locul aici, printre prietenii croaţi sau sârbi. Aproape 90% din cei 400.000 de locuitori ai oraşului sunt bosniaci, faţă de cei numai 50% de dinaintea războiului.

Obstacolele reconcilierii

Simir Kaplan, vicepreşedinte al organizaţiei de tineret a Partidului Acţiunii Democratice, crede că arestarea şi judecarea lui Karadzici reprezintă un lucru pozitiv pentru toţi cei care vor să poată da uitării consecinţele nefaste ale războiului din Bosnia.

Sper că arestarea lui va fi un impuls care va stimula regiunea noastră să progreseze şi nu o forţă care ne va stopa în cursul procesului de integrare în NATO şi în UE. Dar cu privire la reacţiile din Serbia nu sunt la fel de optimist. Serbia trebuie să dovedească faptul că este pregătită pentru aderarea la UE, prin arestarea celorlalţi doi acuzaţi care se ascund, Mladici şi Hadzici.

Numărul mare al susţinătorilor lui Radovan Karadzici în Serbia şi într-o anumită parte a Bosniei-Herţegovina este foarte important şi supărător. Sunt convins că aceşti susţinători pot fi cel mai mare obstacol pentru întreaga regiune în procesul de aderare la UE şi la NATO.

Mii de sârbi, în sprijinul lui Karadzici

Peste 15.000 de persoane au participat ieri seară la mitingul organizat în centrul Belgradului pentru a protesta faţă de transferarea lui Radovan Karadzici la Tribunalul Penal Internaţional de la Haga şi faţă de politica preşedintelui proeuropean Boris Tadici.

La sediul televiziunii şi la mai multe ambasade din zonă, în special cele ale Statelor Unite şi Croaţiei, au fost suplimentate forţele de ordine pentru a preîntâmpina eventuale atacuri din partea manifestanţilor.

Aceştia purtau portrete ale lui Karadzici şi banderole cu mesaje agresive: "Boris Tadici, Serbia îţi pregăteşte funeraliile, eşti terminat".

Karadzici: o victimă a doctrinei "soft power"

Deghizarea lui Radovan Karadzici a fost destul de elaborată, dar el nu şi-a petrecut ultimii 13 ani ascunzându-se de autorităţile sârbe. Acestea au ştiut de la început unde se află.

La numai zece zile după schimbarea guvernului, poliţia l-a dat jos din autobuzul 73, cu care mergea zilnic la muncă, şi a început procesul de extrădare către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie de la Haga pe baza acuzaţiilor de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii.

Showmen ambiţios

De ce s-a deghizat Karadzici? Pentru că era un showman ambiţios, care a căutat întotdeauna lumina reflectoarelor şi pentru că ascunderea în obscuritate/anonimatul îl înnebunea.

Deghizarea, numele fals, noua sa identitate - toate au fost o cale pentru el de a reveni în viaţa publică (ca "vindecător" de medicină alternativă), nu un mod de a se ascunde de forţele şi de serviciile de securitate ale statului. De fapt acestea îl protejau de agenţii TPI, pentru că aceasta era dorinţa guvernului sârb.

Cu siguranţă asta şi-a dorit şi Slobodan Miloşevici, autorul principal al războaielor balcanice din anii 1990.

Înainte de a fi înlăturat de la putere de o revoluţie nonviolentă în 2000, toţi ultranaţionaliştii care au participat la purificarea etnică a cetăţenilor nesârbi din regiunile fostei Iugoslavii, locuite în majoritate de sârbi, erau în siguranţă faţă de tribunalul ONU de la Haga. Inclusiv Karadzici şi principalul său colaborator în uciderea a zeci de mii de bosniaci musulmani, generalul Ratko Mladic.

Dar Milosevic a fost înlăturat de la putere pentru că a pierdut războaiele şi a ruinat economia, nu pentru că a sponsorizat un genocid. Chiar şi astăzi o treime din populaţia sârbă crede că sârbii sunt victimele inocente ale conspiraţiilor străine şi nu cetăţenii unui stat care a procedat la purificarea etnică a locuitorilor nesârbi din părţile fostei Iugoslavii cu o populaţie sârbă mare.

Serbia se rupe greu de trecut

Serbia se scufunda în rolul de stat paria - chiar şi Muntenegrul a votat pentru separare în 2006 - dar nimeni de la putere nu era capabil să rupă cu trecutul, prin denunţarea genocidului şi predarea actorilor săi principali, Karadzici şi Mladici, Curţii penale internaţionale.

Alte părţi ale fostei Iugoslavii au aderat la Uniunea Europeană(Slovenia) sau cel puţin au devenit candidate(Croaţia şi Macedonia). Economiile lor au început să crească odată cu fluxul de fonduri europene. Au urmat investiţiile străine deoarece aceste state păreau locuri fiabile şi stabile pentru a investi.

În tot acest timp Serbia a stat la colţ, bombănind despre cât de nedreaptă este situaţia şi agăţându-se de miturile sale autojustificatoare, legate de trecut. Într-adevăr, în ultimii ani se părea ca niciunul dintre marii vinovaţi sârbi de genocid nu va fi pedepsit. Miloşevici a murit înainte de a fi condamnat, iar Serbia nu a mai predat alţi suspecţi, în ciuda faptului că era afectată de izolare şi sărăcie.

Apoi au venit alegerile parlamentare care au avut loc acum zece săptămâni. Scrutinul nu a fost o respingere cuprinzătoare a naţionaliştilor şi a obsesiilor acestora, dar a creat la Belgrad premisa matematică pentru o coaliţie de guvernare care respingea trecutul.

Sârbii s-au săturat să fie izolaţi

A durat două luni, dar s-a format un guvern (cu ajutorul preşedintelui Boris Tadic) dornic să acţioneze împotriva criminalilor de război sârbi.

Executivul condus de premierul Mirko Cvetkovici deja l-a găsit pe Radovan Karadzici şi s-ar putea să nu mai dureze mult până ce-l va găsi şi pe generalul Mladic şi pe Goran Hadzic, sârbul responsabil pentru cele mai cumplite atrocităţi din Croaţia. Ce a determinat guvernul să acţioneze atât de hotărât şi de ce sunt atât de mulţi sârbi dispuşi acum să-l susţină în acest demers?

Două litere: UE. Sârbii s-au săturat să fie izolaţi şi vor înapoi în Europa. Ei îşi doresc prosperitatea, stabilitatea constituţională, democraţia, statul de drept, care par să înflorească aproape miraculos în ţările care aderă la Uniunea Europeană.

Iar diplomaţii UE le-au spus foarte clar sârbilor că nu vor avea loc nici un fel de discuţii despre aderare până ce Serbia nu-i predă pe criminalii de război.

UE joacă tare

Doctrina "soft power" a Uniunii Europene l-a prins pe Karadzicii: puterea de atracţie pe care o exercită sentimentul de apartenenţă la o organizaţie de nivel continental, care furnizează cu adevărat asemenea beneficii membrilor săi, este imensă.

Este o organizaţie împovărătoare, criticată frecvent din motive temeinice, dar oferă Serbiei o cale de întoarcere în societatea civilizată. Sub Tadici şi Cvetkovici, ţara urmează în sfârşit această cale.

UE joacă tare: niciun fel de discuţii formale despre aderare până la predarea celor "mai căutaţi doi sârbi", Mladici şi Hadzici, către Tribunalul de la Haga. Dar îndeplinirea acestei cerinţe nu ar trebui să-i preocupe prea mult pe oamenii din serviciile de informaţii pentru că în mod sigur ei ştiu unde se află aceştia zi şi noapte.

Sârbii socotesc apoi că va dura un an până ce vor putea candida la statutul de membru şi încă cinci ani până ce ţara lor va fi membru cu drepturi depline. Pocăinţa sinceră pentru toate ororile pe care Serbia le-a cauzat partenerilor săi în fosta Iugoslavie ar fi binevenită, dar este prea devreme să sperăm că aşa va fi.Deocamdată va trebui să ne mulţumim cu Radovan Karadzici în lanţuri.

Sârbii îşi doresc prosperitatea, stabilitatea constituţională, democraţia,
statul de drept
Gwynne Dyer

Bruxellesul oferă Serbiei o cale de întoarcere în societatea civilizată. Sub Tadici şi Cvetkovici, ţara urmează în sfârşit această cale
Gwynne Dyer