Şapte militari sudanezi au murit în urma prăbuşirii unui elicopter în regiunea Darfur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte militari sudanezi au murit luni în urma prăbuşirii unui elicopter în regiunea Darfur din vestul Sudanului cuprinsă de un război civil, a anunţat armata sudaneză.

Incidentul care s-a produs în apropiere de El-Facher, capitala Darfur-Nord, "în timp ce militarii erau în misiune" a fost provocat de o "problemă tehnică", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei sudaneze Sawarmi Khaled Saad, citat de agenţia oficială Suna.

Printre victime se numără şi ofiţeri, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a preciza tipul de aparat implicat în accident, relatează AFP, citată de Mediafax.

La 30 decembrie, un elicopter militar sudanez s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de la o bază a forţelor aeriene la Kordofan-Nord, iar cei şase membri ai echipajului au murit pe loc.

Aparatul de fabricaţie rusă a luat foc din cauza unei "probleme tehnice", conform armatei sudaneze.

Războiul civil din Darfur s-a soldat, conform ONU, cu cel puţin 300.000 de morţi - 10.000 conform guvernului sudanez - în urma luptelor dintre rebelii non-arabi şi regimul de la Khartoum, dominat de arabi din 2003.

Din 2009, preşedintele sudanez Omar el-Bechir este anchetat de Curtea penală internaţională (CPI) pentru crime împotriva umanităţii comise asupra populaţiei din Darfur.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite