Saakaşvili învinge, dar nu convinge
0Victoria neclară a preşedintelui a scos opoziţia în stradă, după modelul patentat chiar de învingător, în urmă cu patru ani . Preşedintele Mihail Saakaşvili a câştigat alegerile
Victoria neclară a preşedintelui a scos opoziţia în stradă, după modelul patentat chiar de învingător, în urmă cu patru ani .
Preşedintele Mihail Saakaşvili a câştigat alegerile prezidenţiale ce au avut loc sâmbătă în Georgia, însă a obţinut doar 48,55% din voturi, ceea ce va duce probabil la organizarea unui al doilea tur de scrutin, arată cifrele oficiale după numărarea a 20% din voturi.
Mii de susţinători ai opoziţiei au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de ceea ce ei consideră "fraudarea" alegerilor. Capitala Tbilisi a cunoscut ieri două mari demonstraţii, una a susţinătorilor preşedintelui proamerican şi alta a suporterilor opoziţiei.
Preşedintele georgian în exerciţiu, Mihail Saakaşvili, a câştigat alegerile prezidenţiale anticipate, ce au avut loc sâmbătă, obţinând însă doar 48,55 la sută din voturi, conform rezultatelor oficiale parţiale publicate ieri de Comisia Electorală Centrală de la Tbilisi.
Totuşi, rezultatele sunt departe de a fi cele finale, deoarece cifrele Comisiei Electorale reies din numărarea a mai puţin de douăzeci de procente din numărul buletinele de vot. Dacă Saakaşvili va avea la final sub 50 de procente din voturile liber exprimate, votul va fi repetat peste două săptămâni. Levan Gaceciladze, principalul adversar al preşedintelui, a obţinut 26,12% conform cifrelor publicate pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale.
Rezultatele preliminare pentru întreaga ţară erau aşteptate aseară târziu, după închiderea ediţiei. Rata de participare a fost relativ mică, doar 56,7% din georgienii cu drept de vot exercitându-şi acest drept.
Opoziţia acuză fraudarea alegerilor
Scandalul dintre cele două tabere a izbucnit la doar câteva minute după închiderea urnelor, când Levan Gaceciladze a acuzat falsificarea unui sondaj realizat la ieşirea de la urne şi care îl credita pe Saakaşvili cu 53,8% din voturi, în timp ce lui îi acorda 28,3 procente. Scrutinul nu a fost lipsit de întâmplări nefericite. Astfel, şapte saci cu voturi au fost distruşi, în urma unui accident de maşină.
Organizaţiile internaţionale care au trimis observatori la faţa locului au atenţionat asupra faptului că alegerile nu au fost tocmai "corecte". "Au fost dezvăluite provocări semnificative care trebuie rezolvate urgent", se arată în raportul OSCE.
Observatorii ENEMO au fost mult mai duri, acuzând "abuzul generalizat de resurse publice de către partidul de guvernământ" şi "intimidarea reprezentanţilor partidelor politice şi observatorilor interni pe perioada campaniei electorale, dar şi probleme în desfăşurarea procesului de numărare a voturilor". SUA şi majoritatea statelor europene au îndemnat la calm, în condiţiile în care opoziţia se pregăteşte pentru mai multe zile de proteste pe străzile capitalei georgiene.