SUA se transformă într-o fortăreaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Străinii care vor să călătorească peste Ocean sunt obligaţi, mai nou, să se înregistreze online De teama unui eventual atac terorist, oficialii de la Washington impun noi restricţii

Străinii care vor să călătorească peste Ocean sunt obligaţi, mai nou, să se înregistreze online

De teama unui eventual atac terorist, oficialii de la Washington impun noi restricţii pentru vest-europenii care doresc să viziteze "Tărâmul Făgăduinţei".

Intrarea pe teritoriul american începe să devină un calvar chiar şi pentru cetăţenii din ţările care nu au nevoie de viză pentru SUA. Mai nou, aceştia vor trebui să-şi divulge datele personale într-un chestionar ce va fi completat online cu 72 de ore înainte de plecarea spre Statele Unite.
Măsura, care urma să fie anunţată ieri de secretarul pentru Securitate Internă, Michael Chertoff, va intra în vigoare în ianuarie 2009.

Terorismul, eterna speritoare

Noua regulă îi vizează în special pe cetăţenii din cele 27 de state incluse în programul de eliminare a vizelor, din care fac parte majoritatea ţărilor din vestul Europei, precum şi Australia, statul Brunei, Japonia, Noua Zeelandă şi Singapore.

Oficialii americani din domeniul securităţii susţin că noul sistem a fost creat pentru a împiedica teroriştii din aceste ţări să pătrundă pe teritoriul Statelor Unite. "Istoria a arătat că este naiv să presupunem că un călător dintr-o ţară care nu mai are nevoie de vize constituie automat o ameninţare mai redusă decât unul care a solicitat viză şi care a fost supus unei verificări prealabile", a declarat un responsabil american.

El a mai precizat că radicalismul din Europa a început să provoace din ce în ce mai multă îngrijorare la Washington, unde există temeri că "bătrânul continent" ar putea reprezenta "baza" unui eventual atac terorist împotriva SUA.

Nou motiv de furie pentru europeni

Noile restricţii ale Washingtonului vin pe fondul disputei dintre UE şi SUA pentru ridicarea vizelor impuse cetăţenilor europeni. În prezent, în Visa Waiver sunt incluse toate statele care erau membre ale UE înainte de 2004 plus Slovenia, dar mai puţin Grecia.

Bruxelles-ul negociază cu administraţia de la Washington, cerându-i să nu discrimineze şi să includă toţi membrii săi în acest program. Discuţiile se împotmolesc de fiecare dată din cauza unor chestiuni ce ţin de securitate şi date personale.

Decizii controversate

Amprentarea tuturor cetăţenilor străini atât la intrarea, cât şi la ieşirea de pe teritoriul SUA

Solicitarea de date personale amănunţite despre pasagerii zborurilor transatlantice

Percheziţii corporale exagerate - au existat cazuri când persoane considerate "suspecte" au fost complet dezbrăcate

Controlul amănunţit al bagajelor pasagerilor, fără asumarea răspunderii în cazul distrugerii obiectelor personale

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite