SUA îşi sfătuiesc cetăţenii să evite călătoriile în Algeria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite şi-au sfătuit, joi, cetăţenii să nu călătorească în Algeria, subliniind riscul crescut de atentate antiamericane după puseele de violenţă din Egipt, Libia şi Yemen, relatează AFP.

"Există un risc mare de atentate şi răpiri în Algeria", a anunţat Departamentul de Stat într-un comunicat, precizând că "chiar dacă marile oraşe sunt bine protejate de poliţie, atacurile rămân posibile".

Acest aviz favorabil al Departamentului de Stat are loc la două zile după ce ambasadorul american în Libia şi alţi trei funcţionari au fost ucişi într-un atac asupra consulatului din Benghazi (est).

Algeria a prezentat condoleanţe pentru victime şi a criticat sever filmul care a declanşat violenţele în ţările din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

"Administraţia americană consideră riscurile pentru personalul său de la ambasada din Alger atât de importante, încât acesta trebuie să trăiască şi să lucreze înconjurat de măsuri de securitate severe", adaugă Departamentul de Stat.

Acesta a transmis deja un avertisment în privinţa Algeriei în mai, potrivit căruia Al-Qaida în Maghrebul Islamic (AQMI) este în continuare activă în ţară.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite