Un american a primit un pachet salarial pentru care alții ar fi nevoiți să muncească aproape 3.500 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

David Simon, directorul general al companiei imobiliare Simon Property, a primit anul trecut un pachet salarial în valoare de peste 137 de milioane de dolari, în contextul în care media salarială pentru o persoană care ocupă o astfel de funcție în SUA este de 9,6 milioane de dolari.

Potrivit unei analize realizate de Associated Press, în Statele Unite, un angajat care are venituri medii, estimate la 39.312 dolari anual, ar avea nevoie de 3.489 de ani pentru a ajunge să câștige suma de bani pe care David Simon a primit-o pentru un singur an de muncă.

Cei care au salariul minim ar avea nevoie de 9.096 de ani de activitate în câmpul muncii pentru a ajunge pe picior de egalitate cu cel mai bine plătit director general din Statele Unite, se mai arată în analiza Associated Press.

Presupunând că David Simon a lucrat 60 de ore pe săptămână, acesta a primit 43.963 de dolari pe oră sau 732,73 de dolari pe minut.

Associated Press a făcut o comparație între pachetul salarial al lui David Simon și cel al președintelui Barack Obama.

Directorul general al Simon Property a câștigat de 342 de ori mai mult decât șeful Casei Albe, care are un salariu anual de circa 400.000 de dolari.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite