SUA lasă loc Chinei în APEC

Conceput pentru ca SUA să nu uite de Asia după Războiul Rece, APEC pare acum un forum de monitorizare a creşterii influenţei Chinei în regiunea Pacificului. Summitul Cooperării Economice

Conceput pentru ca SUA să nu uite de Asia după Războiul Rece, APEC pare acum un forum de monitorizare a creşterii influenţei Chinei în regiunea Pacificului.

Summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) de la Sydney s-a terminat, duminică, cu prea puţine decizii de importanţă globală faţă de importanţa globală a unora dintre statele membre. În culise însă, capitale regionale, precum Canberra, au încercat să împace, încă o dată, explozia afacerilor cu Beijingul şi scutul de securitate cerut Washingtonului.

Aflat în faţa unor alegeri federale pe care stă să le piardă, premierul australian, John Howard, spera că organizarea perfectă a unei importante reuniunii APEC în oraşul-fanion al continentului îi va spori statutul internaţional şi electoral în faţa compatrioţilor.

De aceeaşi importanţă s-au umplut şi comandanţii celor 5.000 de militari şi poliţişti care au supravegheat oraşul din aer, pe apă şi de pe pământ - după ce l-au desfigurat printr-un zid de sârmă ghimpată de cinci km, care a izolat până şi celebra Operă.

Localnicii s-au arătat căpiaţi de măsurile de securitate, evaluate întâi drept excesiv de arogante, apoi şi inutil de violente: după cheltuirea a 140 milioane dolari, un grup de opt celebri comedianţi australieni au trecut prin barajele de securitate doar cu ajutorul unor maşini cu geamuri fumurii, bonete canadiene şi permise scoase la imprimantă; în timp ce câţiva cetăţeni liberi au fost reţinuţi la secţii numai pentru a fi trecut neregulamentar prin zona scoasă din circuit de summitul APEC.

Doar hotelierii care au găzduit vreo 4.000 de oficiali şi 1.000 de ziarişti s-au declarat mulţumiţi de asocierea piaristică "21 de lideri, un mare oraş".

Declaraţiile aspiraţionale

Un alt fiasco s-a înregistrat la masa rotundă a celor 21 veniţi de pe ambele ţărmuri ale Pacificului. În privinţa încetinirii încălzirii globale datorate poluării cu gaze carbonice, marile poluatoare SUA şi China s-au situat în aceeaşi barcă: să se reducă, dar prin eficientizarea consumului de energie şi împăduriri mai ample.

Următoarele asemenea declaraţii - considerate de ecologişti doar simbolice - se vor mai face şi la apropiata reuniune eco de la Washington, şi la summitul eco al ONU aşteptat de Bali în decembrie.
Responsabile pentru jumătate din comerţul global, de la reuniunea statelor APEC s-a aşteptat şi anunţarea compromisului între reducerea masivelor subvenţii agricole din SUA, UE şi Japonia şi scăderea tarifelor industriale restrictive practicate încă de economii emergente ca India, China sau Brazilia - deşi sunt beneficiare ale comerţului liber spre Vest.S-a obţinut doar o cerere de urgentare a deblocării respectivei Runde Doha.

Summit cu pretenţii

Atunci la ce mai e bună organizaţia, dacă rezultatele costisitoarelor sale reuniuni sunt doar simbolice? Răspunsul ţine de fruntaşii de moment ai statelor membre. Fostul premier australian Bob Hawke a avut, în 1989, ideea invitării a 11 omologi la Hotelul Hyatt din Canberra, pentru un prim summit panpacific: dincolo de consolidarea cooperării economice regionale, se ţintea menţinerea unui înalt statut diplomatic pentru regiunea Asia-Pacific la Washington, de vreme ce Războiul Rece se termina.

Alt premier al Australiei, Paul Keating, îl convingea pe preşedintele Bill Clinton să găzduiască summitul APEC din 1993 la Seattle - şi să pună faţă în faţă Japonia cu Coreea de Sud şi China şi a trata, în paralel, cu Indonezia.

La Seattle s-a reuşit deblocarea rundei Uruguay de liberalizare a comerţului mondial. În 1999, summitul din Noua Zeelandă a deschis drum Australiei spre intervenţia din Timorul de Est. Reuniunea de anul trecut din Vietnam a fost marcată de condamnarea testului nuclear al Coreei de Nord din ajun.

Gazda australiană a decis acum să dedice costisitoarea reuniune forjării unui consens regional, fie şi declarativ, pentru viitorul pact post-Kyoto: APEC trebuie să găsească moduri de a împăca protecţia mediului cu prezervarea creşterii economice - numai că statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare pun în prim-plan alt element.

Socializare la vârf

Organizaţia are acum 21 de state membre, 56% din economia globală, 40% din populaţia lumii ori 48% din comerţul internaţional - sau cei mai mari poluatori şi consumatori de energie mondiali, cele mai mari armate din Pacific, cel mai populat stat musulman.

Pentru o premieră a Noii Zeelande este una dintre puţinele ocazii de a explica preşedinţilor SUA, Rusiei şi Chinei opiniile, interesele şi propunerile ţării sale, altminteri izolată. Australia a avut şansa deţinerii "secretariatului" unei regiuni cu cele mai rapide creşteri economice, "singurele dictaturi comuniste de succes" şi patru din cele opt puteri nucleare - adică probleme egalate doar de potenţial.

Mai concret, premierul Howard l-a putut întâmpina pe primul preşedinte rus care a vizitat continentul cangurilor în ultimii 50 de ani - în căutare de uraniu.

India, încă afară

Cele 21 de state membre ale APEC sunt: Australia, Brunei, Canada, Chile, China, Coreea de Sud, Filipine, Hong Kong, Indonezia, Japonia, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Papua-Noua Guinee, Peru, Rusia, Singapore, Statele Unite, Tailanda, Taiwan şi Vietnam. La summitul APEC din 1997 s-a decis blocarea pentru zece ani a extinderii până după o reformă organizaţională.

S-au adunat de atunci alte 11 aspirante, extrem de diferite: Cambodgia, Columbia, Ecuador, India, Laos, Macao, Mongolia, Myanmar, Pakistan, Panama şi Sri Lanka. Cazul cel mai presant este al Indiei, calificată de mărimea populaţiei, creşterea economică, amplasarea geografică şi importanţa interacţiunilor comerciale cu restul lumii.

Primirea de noi membri ar agrava însă paralizia decizională a organizaţiei care lucrează doar pe bază de consens. Prin urmare, extinderea APEC s-a amânat din nou, până în 2010.

Rusia înarmează şi Indonezia

În drumul spre APEC, preşedintele Putin s-a oprit o zi la Jakarta pentru a dărui Indoneziei arme de un miliard de dolari. Rusia se întoarce în Pacific, prin diplomaţia livrărilor de armament şi prin propria prezenţă militară.

Paul Keating, premierul Australiei între 1991 şi 1996, care a reuşit organizarea primului summit APEC în 1993, socotea că, sub pretextul intensificării cooperării economice, un for Asia-Pacific poate aduce la aceeaşi masă de negocieri SUA, Japonia şi China - mai ales că după Războiul Rece aceştia îşi puteau permite măcar puţină încredere reciprocă.

A urmat însă accentuarea antipatiei dintre Japonia, pe de-o parte, şi China ori chiar Coreea de Sud, de cealaltă. Acum, cea mai importantă provocare din Asia deloc pacifică este cursa pentru amplificarea arsenalelor nordice: testele nucleare ale Coreei de Nord şi bugetul militar în creştere abruptă al Chinei obligă Japonia să facă achiziţii militare potrivite nu doar autoapărării - la fel, Coreea de Sud şi chiar Singapore arată o creştere dramatică a propriilor investiţii militare. Keating crede acum că SUA şi-au pierdut orice control asupra Rusiei şi cere menţinerea măcar a celui asupra Japoniei şi Chinei.

Arme politice

Rusia îşi revine şi militar după degringolada post-sovietică. Kremlinul a retrimis, provocator, bombardierele strategice TU-95 peste Pacific, până aproape de baza americană din Guam, şi a anunţat restaurarea flotelor din Extremul Orient.

Pentru redobândirea pârghiilor politice, Rusia foloseşte promovarea agresivă a livrărilor de armament statelor regiunii - interesate să nu depindă de echipamentele americane sau europene, de bună calitate, dar mai mereu condiţionate de performanţe democratice. Este şi cazul Indoneziei, aflată mult timp sub un embargo militar al SUA şi UE din cauza nerespectării drepturilor omului - SUA au ridicat embargoul abia de curând, ca mulţumire pentru participarea Indoneziei la "războiul global împotriva terorismului".

Prin împrumutarea miliardului de dolari necesar achiziţionării a două moderne submarine clasa Kilo şi a câtorva tancuri amfibie şi elicoptere de atac, Rusia a redevenit, brusc, cel mai important furnizor militar al Indoneziei. Relaţiile ruso-indoneziene sunt reluate şi printr-o uzină comună de aluminiu şi o rampă de lansare a sateliţilor. Noua agendă asiatică a Moscovei este modernă: putere economică şi militară, fără ideologie.

Dincolo de China şi India, care au miliarde pentru arme ruseşti, Rusia a prins deja în laţul politic al creditelor militare state ca Vietnam, Malaysia, Myanmar, Bangladesh ori Laos. Prin facilităţi de plată, licenţe de producţie sau dezvoltare în comun, industria militară rusă a câştigat între 1998-2005 peste 29 miliarde dolari din Asia, adică 37% din piaţa locală - faţă de numai 25% păstrată de SUA.

Bani din export, securitate importată

Profitând că ambii se află la Sydney pentru reuniunea APEC, premierul John Howard a dat asigurări preşedintelui Bush că Australia va mai rămâne alături de SUA în Irak, iar preşedintelui Hu Jintao i-a oferit acces sporit la resursele naturale australiene. În cele din urmă, Canberra a acceptat să poarte discuţii strategice nu doar cu Washington şi Tokyo, ci şi cu Beijingul.

Pentru APEC, menţinerea interesului preşedintelui SUA a fost o problemă continuă. Bush-tatăl nu s-a arătat interesat de acest for, preferând relaţiile bilaterale cu fiecare naţiune asiatică. Bill Clinton a ajutat la consolidarea organizaţiei, dar la summitul de la Osaka din 1995 l-a trimis pe Al Gore. Deşi prins în Irak, preşedintele Bush-fiul a catadicsit să zboare la Sydney, fie şi numai pentru două zile - după care a revenit la pregătirea raportului american asupra stării naţiunii irakiene.

Retragere americană?

Cu lecţia abandonului american din timpul crizei financiare de acum un deceniu, statele asiatice se tem că o retragere a SUA sub presiunea unei înfrângeri clare în Irak ar putea aduce o mutaţie izolaţionistă la Washington. Departamentul de Stat arată însă spre consolidarea relaţiilor chiar şi cu Vietnamul sau Noua Zeelandă.

Pe de altă parte, Kevin Rudd, liderul laburiştilor australieni şi aspirant cu şanse la şefia următorului guvern de la Canberra, a expus, cu naivitate, aşteptările Australiei: "China îşi modernizează arsenalul nuclear şi restul forţelor armate. Provocarea SUA şi a regiunii este angajarea Chinei într-o reducere substanţială a armelor nucleare".

De notat că Rudd cere retragerea australiană din Irak imediat după victoria sa în alegerile de la sfârşitul anului, dar "susţine prezenţa Americii în Asia de Est". Liniştitor, preşedintele Bush a oferit armatei australiene acces sporit la tehnologii militare americane secrete. Singapore, Coreea de Sud sau Indonezia privesc cu aceeaşi teamă o slăbire a capacităţilor politice şi militare ale SUA în Asia-Pacific pe fondul creşterii rapide a Chinei în regiune - de unde şi iniţiative gen ASEAN+3 sau Summitul Asiei de Est.

Chiar şi Australia, aliata fidelă a Americii, s-a lansat în crearea de contacte strategice nu doar în Japonia şi India, ci şi în China. Schimburile bilaterale ajunse la 41 miliarde dolari pe an tocmai au făcut din China primul partener comercial al Australiei, devansând Japonia.

Totul pentru China!

Economia Australiei creşte cu 9% pe an graţie exporturilor de minerale şi energie către chinezi. De aceea, conducerea locală chiar a organizat un banchet în onoarea escalei pe care preşedinte Hu Jintao a făcut-o la Perth înainte de a se alătura liderilor APEC - în timp ce localnicii se plâng de creşterea chiriilor din oraş din cauza valului de prosperitate.

La Sydney, liderul de la Beijing a semnat declaraţia de reducere a poluării cu gaze carbonice, pe seama managementului pădurilor, dar şi un contract de import al gazelor lichefiate australiene, în valoare de 45 miliarde dolari. Cel mai mare contract comercial din istoria Australiei prevede exportul, timp de 15-20 de ani, către PetroChina a câte 2-3 milioane tone LNG pe an, pe seama zăcământului Browse, din largul apelor Australiei de Vest.

Pe uscat, compania australiană Gindalbie Metals şi grupul chinez Ansteel au pus la cale un joint-venture de 1,8 miliarde dolari pentru dezvoltarea unor zăcăminte de hematită şi magnetită; Australia asigură deja 40% din minereurile de fier importate de China. Impactul acestor afaceri la nivel naţional l-au determinat până şi pe liderul de opoziţie Kevin Rudd să-l salute pe preşedintele Jintao în mandarină - auzită probabil de la cei 90.000 de tineri chinezi aflaţi la studii în Australia.

Mai departe, s-a decis ca discuţiilor anuale dintre Departamentele Afacerilor Străine şi Comerţului de la Canberra şi Ministerul Comerţului de la Beijing să li se adauge şi reuniuni anuale de securitate. De acelaşi tip al careului miniştrilor de externe şi ai apărării pe care Australia îl practică deja cu SUA sau Japonia - împotriva nimănui.