SUA sunt "pregătite să coopereze" cu Vladimir Putin, dar cer anchetă privind neregulile din alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au făcut luni apel la Guvernul rus să efectueze o anchetă "independentă" privind eventuale nereguli din timpul scrutinului prezidenţial, pe care misiunea de observatori din Rusia l-a calificat drept subiectiv şi inechitabil, relatează AFP.

Statele Unite s-au declarat "pregătite să coopereze" cu Vladimir Putin după ce rezultatele vor fi validate, a afirmat Departamentul de Stat într-un comunicat, subliniind că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a apreciat că un "câştigător net" s-a văzut după alegeri.

Statele Unite "iau totuşi notă de preocuparea OSCE privind circumstanţele în care s-a derulat campania", a adăugat diplomaţia americană.

Derularea alegerilor a fost criticată luni de misiunea de observatori a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la Moscova.

Campania "a fost în mod clar orientată în favoarea unui candidat", iar concurenţa nu a fost echitabilă, a precizat OSCE, care a remarcat de asemenea nereguli la numărătoarea voturilor "în aproape o treime din secţiile de vot".

"Cerem Guvernului rus să efectueze o anchetă independentă şi credibilă privind toate neregulile semnalate", a indicat Departamentul de Stat.

"Aşa cum subliniază raportul OSCE, luăm de asemenea notă de noile măsuri adoptate de Comisia Electorală Centrală (rusă) pentru a ameliora transparenţa procesului electoral după alegerile din decembrie", a precizat Departamentul de Stat.

Vladimir Putin a câştigat scrutinul cu aproape 64 la sută din voturi, potrivit rezultatelor aproape definitive publicate de Comisia Electorală Centrală.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite