SUA: O româncă a primit trei ani de închisoare pentru fraudă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O româncă a fost condamnată la aproape trei ani de închisoare în SUA pentru implicarea într-o fraudă prin intermediul unui site de vânzări de maşini uzate, prin care a reuşit să fure zeci de mii de dolari, informează joi site-ul de ştiri orlandosentinel.com.

Miruna Eugenia Lixandru, în vârstă de 33 de ani, a pledat vinovată în luna iulie la acuzaţia că a trimis în România circa 125.000 de dolari, furaţi de la persoane care încercau să cumpere maşini uzate de pe un site ilegal. Românca a fost condamnată marţi la 33 de luni de privare de libertate într-o închisoare federală şi plătirea de despăgubiri către victime, potrivit biroului procurorului general.

Victimele transferau sumele de bani prin Western Union sau Moneygram către Lixandru, care folosea mai multe identităţi, inclusiv un paşaport american fals, însă nu primeau niciodată maşinile cumpărate. Din decembrie 2001 până în ianuarie 2012, românca a încasat banii din mai multe locaţii din Orange County, Florida, apoi i-a transferat către complicii săi în România.

Autorităţile au arestat-o pe Miruna Lixandru la 12 ianuarie, în timp ce încerca să fugă dintr-un supermarket din Orlando, găsind asupra sa 21.497 de dolari în numerar, patru telefoane mobile, chitanţe pentru transferuri de bani, instrumente pentru falsificarea de documente şi caiete care îi documentau activitatea criminală.

Nu se ştie dacă românca se afla legal în Statele Unite.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite