Alţi doi agenţi au demisionat din Secret Service, în urma scandalului de prostituţie din Columbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi agenţi ai Secret Service au demisionat din unitatea de elită care răspunde de securitatea preşedintelui american Barack Obama, în urma scandalului de prostituţie din Columbia, în timp ce un al treilea este în curs de concediere, au transmis marţi surse oficiale, citate de AFP.

„Alţi doi angajaţi au fost achitaţi de orice acuzaţii privind abateri grave, dar se vor confrunta cu măsuri în plan administrativ", a declarat şeful adjunct al Secret Service, Paul Morrissey, într-un comunicat.

Morrissey a adăugat că unui alt angajat i-a fost retras marţi permisul de securitate, o etapă care poate conduce la concediere.

În total, nouă agenţi ai Secret Service şi-au pierdut locul de muncă sau au părăsit poliţia de elită în urma scandalului în care aceştia sunt acuzaţi că au invitat, la mijlocul lunii aprilie, 20 de prostituate la un hotel din Cartagena, în Columbia, unde urma să aibă loc summitul Americilor.

Agenții se aflau în Columbia pentru a pregăti sosirea lui Barack Obama la summit.

Până acum 12 agenţi au fost implicaţi în acest scandal şi au fost supuşi unei anchete.

Morrissey a subliniat că Secret Service „nu va evita să ia măsurile necesare dacă noi informaţii cu privire la aceşti indivizi vor vedea lumina zilei".

12 membri ai Armatei au fost, de asemenea, anchetaţi de Pentagon.

Președintele Barack Obama i-a numit „grei de cap" pe agenţii Secret Service care frecventau prostituate, dar a luat apărarea unității de elită, salutând profesionalismul agenției, care, potrivit lui, nu ar trebui să fie discreditată în urma acestui scandal.

„Nu ştiu la ce se gândeau băieții aceia. Acesta este motivul pentru care nu mai sunt acum acolo", a declarat șeful Casei Albe.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite