SUA şi Coreea de Sud au început o serie de exerciţii militare
0Deşi relaţiile cu Coreea de Nord sunt destul de tensionate, Statele Unite ale Americii şi Correa de sud au demarat exerciţiile militare comune.
Potrivit CNN, operaţiunea se numeşte "Spirit Invincibil" iar exerciţiile se vor desfăşura până miercuri.
Sursa citată susţine că vor fi implicaţi 8.000 de soldaţi, 20 de nave şi submarine şi alte 200 de aparate de zbor. Coreea de Nord a ameninţat că va riposta la aceste exerciţii militare însă oficialii americani nu cred că Phenianul va începe violenţe în zonă sub un astfel de pretext.
Totodată, Departamentul American al Apărării a declarat că aceste exerciţii vin ca un răspuns la scufundarea navei sud-coreene, Cheonan şi reprezintă un mesaj pentru Phenian.