STRATFOR: O schimbare de regim nu va conduce la transformări semnificative în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat-Liberal (PDL) va încerca să rămână la putere după demisia premierului Emil Boc şi să îşi atingă obiectivele politice, dar chiar şi în cazul în care opoziţia ar prelua conducerea, este puţin probabil ca România să sufere schimbări strategice sau semnificative, comentează STRATFOR.

"După demisia lui Boc, PDL se îndreaptă către un lider diferit în încercarea de a reduce nemulţumirea socială şi pentru a dovedi că este capabil să reacţioneze la criză şi să priveze opoziţia de iniţiativă. Astfel, preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe fostul director al serviciilor de informaţii externe, Mihai Răzvan Ungureanu, să formeze noul Guvern", arată analiza Stratfor.

"Alegerile parlamentare sunt programate pentru noiembrie 2012. Ideea iniţială a PDL era de a comasa alegerile locale şi parlamentare, dar Curtea Constituţională a respins această posibilitate", scrie Stratfor. Atunci, PDL a schimbat strategia, iar pentru moment, Băsescu a anunţat, la câteva ore după demisia lui Boc, că noi alegeri pot fi organizate în cinci luni cel mai devreme.

"Dar chiar dacă PDL nu va intra la guvernare şi vor fi convocate alegeri anticipate, situaţia economică a ţării nu se va schimba radical din cauza condiţiilor impuse de Fondul Monetar Internaţional. Şi, devreme ce România are nevoie de asistenţă financiară, este puţin probabil ca opoziţia să rupă acordul cu FMI în cazul în care va ajunge la putere", arată Stratfor.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite