Ruşii au votat pentru încoronarea lui Medvedev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezenţa la urne a fost mai mare decât la prezidenţialele din 2004, când a candidat actualul preşedinte, Vladimir Putin Candidatul Kremlinului, Dmitri Medvedev, a câştigat ieri, după

Prezenţa la urne a fost mai mare decât la prezidenţialele din 2004, când a candidat actualul preşedinte, Vladimir Putin

Candidatul Kremlinului, Dmitri Medvedev, a câştigat ieri, după cum era de aşteptat, alegerile prezidenţiale ruse, încă din primul tur de scrutin. Potrivit rezultatelor parţiale comunicate de Comisia Electorală Centrală, acesta ar fi obţinut 64,55 la sută din voturi. Ruşii au venit în număr mare la vot spre a "ratifica" alegerea făcută de Putin, pentru ca fotoliul prezidenţial să fie ocupat de Dmitri Medvedev (poreclit "Ursul").

Unii dintre alegători şi-au exprimat dezgustul faţă de acest scrutin pe care l-au considerat jucat dinainte. "La ce bun să merg la vot? Regimul actual nu mă satisface şi opoziţia nu are decât marionete. Nu există nimeni pentru care aş putea vota", declara Anna, de 35 de ani, din Sankt Petersburg, oraşul natal al lui Putin şi Medvedev. Cu toate acestea, prezenţa la urne a fost mai ridicată decât la alegeri parlamentare din decembrie şi la prezidenţialele din 2004.

Medvedev şi Putin vor forma un tandem, preşedinte-premier, cu un viitor incert, susţin unii analişti, care se întreabă care dintre cei doi va conduce. Constituţia dă majoritatea prerogativelor şefului statului, dar Putin dispune, măcar deocamdată, de susţinerea serviciilor secrete. În faţa atâtor incertitudini, ruşii s-au limitat la a consulta pe internet predicţiile astrologului Pavel Globa, o celebritate naţională, pentru care Medvedev "nu va fi o personalitate slabă şi sub controlul cuiva". Într-un astfel de scenariu, continuitatea politică şi economică oare va fi păstrată?, se mai întreabă comentatorii politici.

Ruşii s-au dus ieri la urne împărţiţi între speranţele pe care şi le-au pus în Dmitri Medvedev, protejatul lui Vladimir Putin, şi dezamăgirea faţă de un scrutin pe care l-au considerat jucat dinainte. Cu toate acestea, prezenţa la urne a fost mai ridicată decât la alegerile parlamentare din decembrie şi la prezidenţialele din 2004, în medie cu 3-5 procente. La ora 13.00 votaseră aproape 50 la sută din persoanele cu drept de vot.

"L-am votat pe Medvedev pentru că, în orice caz, el este cel care va câştiga. Îl respect mult pe Putin şi respect partidul care l-a recomandat pe Medvedev", a declarat pentru AFP Tatiana Lestrovaia, o pensionară în vârstă de 69 de ani, după ce a votat la Moscova.

În secţia de votare nr. 171, amenajată într-o şcoală din centrul capitalei, alegătorii au fost destul de numeroşi, în ciuda orei matinale şi a lapoviţei. "Am votat pentru comunişti, pentru Ghennadi Ziuganov, chiar dacă n-am fost niciodată comunist. Detest pur şi simplu această putere", spune Aleksei, în vârstă de 40 de ani. Într-o şcoală din Petropavlovsk-Kamceatki, în celălalt capăt al ţării, Kiril, un tânăr de 18 ani, spunea că a votat pentru Medvedev. "M-am gândit la viitorul Rusiei, asta a susţinut Putin în campania electorală", a explicat plin de convingere acest tânăr care a votat pentru prima oară în viaţa lui.

Dezamăgiţi de oferta slabă

Unii şi-au exprimat dezgustul faţă de acest scrutin pe care l-au considerat jucat dinainte. "La ce bun să merg la vot? Regimul actual nu mă satisface şi opoziţia nu are decât marionete. Nu există nimeni pentru care aş putea vota", spune Anna, 35 de ani, din Sankt Petersburg, oraşul natal al lui Putin şi al lui Medvedev. Iuri surâde. "Am scris pe buletinul de vot <> şi injurii la adresa lui Putin.

A fost singurul mod de a-mi exprima opinia. Nu mă tem de nimic, am 69 de ani", mărturiseşte el. Şi de data aceasta, urna mobilă s-a folosit din abundenţă în gări, în spitale, în supermarketuri, dar şi la domiciliul celor bătrâni. Nu au lipsit nici tombolele. La unele secţii electorale din Nijni Novgorod era în joc o maşină Volga. În speranţa că va pune mâna pe biletul câştigător, la coadă s-a aşezat inclusiv primarul oraşului, Vadim Bulavinov.

Nereguli la Sankt Petersburg şi la Moscova

Observatorii din partea Partidului Comunist au semnalat nereguli la o secţie de vot din Sankt Petersburg, potrivit Gazeta.ru. Reprezentanţii formaţiunii conduse de Ghennadi Ziuganov au primit informaţii potrivit cărora la Academia militară din Sankt Peterburg cursanţii au fost instruiţi ca după completarea buletinului de vot, dar înainte de a-l introduce în urnă, să-l prezinte în formă desfăşurată şefului lor direct. La secţia 1513 din Moscova, observatorii au constatat pachete întregi de buletine aruncate în urnă.

"În ambele urne am descoperit pachete cu buletine, în jur de 100 de bucăţi cel puţin, şi toate erau cu DA pentru Medvedev", a declarat Roman Udot.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite