Ruşii i-au făcut cadou ţarului Putin parlamentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a adeverit că alegerile legislative de duminică au fost "un referendum pentru Vladimir Putin": cu 64,1 la sută din voturi acordate formaţiunii Rusia Unită, cel puţin potrivit primelor

S-a adeverit că alegerile legislative de duminică au fost "un referendum pentru Vladimir Putin": cu 64,1 la sută din voturi acordate formaţiunii Rusia Unită, cel puţin potrivit primelor rezultate parţiale.

Liderul partidului prezidenţial Boris Grâzlov a anunţat cucerirea Dumei. "Putem guverna singuri", a declarat el, făcând aluzie la majoritatea de peste 300 de mandate din cele 450 care-i permite Rusiei Unite să poată aproba orice hotărâre, inclusiv amendamentele constituţionale, fără să ceară sprijinul nimănui.


Doar trei partide au mai reuşit să depăşească pragul electoral de 7% pentru a intra în Duma de Stat: Partidul Comunist, Partidul ultranaţionalist al lui Vladimir Jirinovski (LDPR) şi partidul de stânga Rusia Justă. Faptul că celelalte trei partide au intrat în Dumă nu pare să complice viaţa Kremlinului.

Ultranaţionaliştii lui Jirinovski nu l-au contestat niciodată pe Putin, iar Rusia Justă este condusă de Serghei Mironov, preşedintele camerei superioare a parlamentului rus şi un susţinător atât de fervent al preşedintelui încât s-a pronunţat în repetate rânduri pentru prelungirea mandatului actualului lider de la Kremlin.

Liberalii din Sps şi din Iabloko au obţinut între 1 şi 1,5 la sută, în timp ce celelalte patru partide (cu excepţia celui Agrar, care a obţinut 2,4 la sută) au procentaje care încep cu zero. Numai comuniştii, cu 11,5 la sută, ar putea reprezenta parţial o voce în afara corului. Liderul PC, Ghennadi Ziuganov, a denunţat "un număr enorm de nereguli": "Opriţi-vă, distrugeţi ţara!", a fost apelul său către autorităţi care, potrivit afirmaţiilor sale, au "aranjat" votul pentru a ajunge la "rezultatul prestabilit".

Ziuganov a denunţat fraude care au sustras Partidului comunist 11 la sută din voturi, care au trecut la Jirinovski şi la Rusia Justă, şi a promis că va contesta rezultatul electoral şi că va organiza manifestaţii de protest.

Mai multe formaţiuni de opoziţie, dar şi principalul observator rus al alegerilor, organizaţia nonguvernamentală Golos, au contestat rezultatul, sesizând mai multe nereguli în organizarea scrutinului. SUA şi alte state europene s-au declarat îngrijorate de neregulile semnalate la scrutinul de duminică. (Viorica Marin)

Lugovoi ar putea ajunge în conducerea Dumei

Andrei Lugovoi, principalul suspect în cazul otrăvirii fostului spion rus Aleksandr Litvinenko, ar putea deveni preşedinte adjunct al Comisiei pentru securitate din parlamentul rus, a anunţat ieri Vladimir Jirinovski, şeful partidului pe listele căruia a candidat acesta la alegerile legislative, transmite Reuters.

Marea Britanie a cerut extrădarea lui Lugovoi, pentru a fi judecat în legătură cu otrăvirea cu poloniu 210 a fostului spion rus Aleksandr Litvinenko, în toamna anului trecut, la Londra. Lugovoi se declară însă nevinovat, iar Rusia a refuzat să-l extrădeze, motivând că acest lucru nu este permis de Constituţia sa.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite