Rusia rupe din teritoriul Georgiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii celor două regiuni au catalogat drept "istorică" decizia Rusiei, iar locuitorii din cele două teritorii separatiste au sărbătorit evenimentul. În schimb, secretarul Consiliului

Liderii celor două regiuni au catalogat drept "istorică" decizia Rusiei, iar locuitorii din cele două teritorii separatiste au sărbătorit evenimentul.

În schimb, secretarul Consiliului Naţional de Securitate georgian, Aleksandr Lomaia, a afirmat că recunoaşterea independenţei celor două regiuni separatiste georgiene de către Rusia este lipsită de valoare legală şi va avea "consecinţe politice grave" pentru Moscova.

În statele occidentale, reacţiile la discursul lui Medvedev nu s-au lăsat aşteptate: Franţa, care deţine preşedinţia UE, şi Departamentul de Stat al SUA au calificat decizia Rusiei drept "regretabilă". La Moscova, reacţiile analiştilor şi politicienilor sunt diferite.

Directorul pentru programe ruse şi asiatice din cadrul Centrului pentru politici defensive, Nikolai Zlobin, spune că "acum, revenirea la vechiul sistem mondial, la rămăşiţele acordurilor de la Ialta din 1946 va fi în principiu imposibilă, iar aceasta este colosala răspundere istorică a lui Medvedev".

Directorul Institutului pentru evaluări strategice de la Moscova, Aleksandr Konovalov, avertizează că renunţarea la principiul "inviolabilităţii graniţelor" va costa Moscova.

"Poziţia Rusiei privind Kosovo devine pur şi simplu vulnerabilă. Caucazul a devenit o bombă cu ceas, iar acum, când Rusia a recunoscut Osetia de Sud şi Abhazia, de ce să nu se recunoască şi Cecenia, Inguşetia sau Kabardino-Balkaria", se întreabă Konovalov.

Preşedintele Dmitri Medvedev a semnat decretele prin care Moscova recunoaşte independenţa Osetiei de Sud şi a Abhaziei, două regiuni separatiste din Georgia

Rusia a recunoscut independenţa celor două regiuni separatiste, decizia fiind condamnată de Occident, care contestă şi poziţiile ruse avansate în teritoriul georgian.

"Moscova cere celorlalte ţări să îi urmeze exemplul", a declarat preşedintele rus într-o alocuţiune solemnă transmisă în direct de televiziunea rusă.

Decizia ţine cont de dorinţa popoarelor oset şi abhaz şi este conformă Cartei ONU, declaraţiei din 1970 despre principiile de drept internaţional cu privire la relaţiile amicale şi de cooperare între state, Actului final de la Helsinki din 1975 şi altor documente fundamentale internaţionale, a spus Medvedev, citat de RIA Novosti. "Tbilisi şi-a făcut alegerea în noaptea de 7 spre 8 august (data ofensivei militare georgiene din Osetia de Sud ).

Parlamentul rus ceruse luni recunoaşterea celor două republici separatiste ale Georgiei, după ce acestea îşi manifestaseră oficial această dorinţă cu o săptămână mai devreme.

Şase luni de la independenţa Kosovo

Liderul de la Kremlin a însărcinat Ministerul de Externe să stabilească relaţii diplomatice şi să negocieze tratate de prietenie şi de cooperare cu Osetia de Sud şi cu Abhazia, iar Armata să asigure pacea în cele două regiuni.

Decizia Moscovei intervine la şase luni după declararea independenţei Kosovo, care fusese recunoscută rapid de occidentali, spre nemulţumirea Rusiei, şi la mai puţin de 20 de zile de la ofensiva ratată a georgienilor în Osetia de Sud.

Osetinii şi abhazii sărbătoresc

Liderii republicilor georgiene separatiste Abhazia şi Osetia de Sud au calificat drept "istorică" recunoaşterea independenţei lor de către Kremlin. La Suhumi şi Ţhinvali, capitalele Abhaziei şi Osetiei de Sud, localnicii sărbătoreau deja claxonând şi trăgând cu arme automate în aer, după anunţul recunoaşterii lor de către Moscova.

Occidentul, prins pe picior greşit

În cele două regiuni, situaţia rămâne tensionată, mai ales în districtul Leningor, unde trăiesc georgieni. Autorităţile osetine au dat asigurări că forţele locale sunt în curs de a-i "îndepărta pe poliţiştii georgieni". În statele occidentale, reacţiile la discursul lui Medvedev nu s-au lăsat aşteptate: Franţa, care deţine preşedinţia UE, şi Departamentul de Stat al SUA au calificat imediat decizia Rusiei drept "regretabilă", iar Guvernul britanic a anunţat că o "respinge categoric".

România: Un "act fără temei legal"

Ministerul român de Externe a calificat recunoaşterea Abhaziei şi a Osetiei de Sud drept un "act unilateral regretabil şi fără temei legal" din partea Rusiei, "susceptibil să afecteze şi mai puternic situaţia din zonă, precum şi perspectivele de reglementare durabilă a conflictelor din regiune".

"Medvedev s-a compromis"

Preşedintele rus Medvedev şi-a asumat o responsabilitate imensă recunoscând oficial independenţa teritoriilor separatiste şi, chiar dacă acest lucru va înrăutăţi mult relaţia sa cu Vestul, a făcut ceea ce opinia publică şi elita politică din Rusia aşteptau de la el, comentează câţiva analişti, citaţi de NewsIn.

Niklas Nillson, expert al Institutului pentru politici de securitate şi dezvoltare (IPSD) din Stockholm, susţine că Rusia şi-a asumat o responsabilitate imensă şi acest lucru va înrăutăţi şi mai mult relaţia sa cu Occidentul. "Ruşii sunt întotdeauna imprevizibili!", a concluzionat Nillson.

Fostul număr unu sovietic Mihail Gorbaciov a avertizat că "situaţia provocată de evenimentele din Caucaz a declanşat mecanisme politice şi militare în America, în Europa, în Rusia şi a apărut deja pericolul unei noi scindări, sporind ameninţarea cu un nou cataclism mondial".

Am semnat decretele privind recunoaşterea de către Rusia a independenţei Osetiei de Sud şi a Abhaziei
Dmitri Medvedev,
preşedintele Rusiei

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite