Rusia atacă informatic Estonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul a stârnit îngrijorarea NATO În ultimele săptămâni, între Moscova şi ţările baltice se desfăşoară un adevărat război al nervilor. Pe fondul crizei declanşate de

Incidentul a stârnit îngrijorarea NATO

În ultimele săptămâni, între Moscova şi ţările baltice se desfăşoară un adevărat război al nervilor. Pe fondul crizei declanşate de mutarea statuii soldatului sovietic din Talin, Estonia a acuzat Rusia că a lansat o serie de atacuri informatice asupra reţelelor sale de comunicaţie.

Iar Lituania a fost anunţată că "Drujba", conducta ce aprovizionează singura rafinărie din zonă, va rămâne închisă doi ani din motive de reparaţii. Estonia a fost ţinta a numeroase atacuri informatice în ultimele săptămâni, primele de o asemenea amploare împotriva unui stat. Principalele obiective afectate de atacurile informatice sunt preşedinţia estonă, parlamentul ţării, principalele ministere, sediile partidelor, şase instituţii de presă, două bănci şi companii de comunicaţie. Fenomenul a stârnit reacţia Alianţei Nord-Atlantice, care a trimis o echipă de experţi informatici la Talin pentru a aplica noi măsuri de securitate.

"Este o problemă de securitate operaţională pe care o tratăm cu foarte multă seriozitate", a declarat un responsabil de la sediul NATO din Bruxelles. Analiştii cred că atacurile informatice sunt orchestrate de Rusia. "Atacurile cibernetice sunt din Rusia. Nu există niciun dubiu. Este vorba de o reacţie politică", este de părere Merit Kopli, editor la cotidianul eston "Postimees". Aceste atacuri informatice vin pe fondul crizei declanşate de mutarea monumentului sovietic din Talin.

Lituanienii, cu ochii la conducta "Prieteniei"

Un alt stat baltic, Lituania, a fost luat prin surprindere de anunţul preşedintelui Comisiei pentru energie a Camerei inferioare a parlamentului rus, Valeri Iasev, care a spus că reparaţiile la conductă, oprită vara trecută, şi care leagă oleoductul Drujba de o rafinărie din Lituania, ar putea dura un an sau doi.

Lituania bănuieşte Kremlinul că a sistat transportul de petrol către rafinăria sa Mazeiku, pentru a se răzbuna pentru cesionarea acesteia către grupul polonez PKN Orlen. Moscova ar fi dorit ca rafinăria lituaniană să revină unei companii ruseşti.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite