Rusia ameninţă cu folosirea forţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, a avertizat ieri că Moscova ar putea recurge la forţă dacă disputa privind independenţa Kosovo se agravează. "Dacă UE ajunge la o poziţie

Ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, a avertizat ieri că Moscova ar putea recurge la forţă dacă disputa privind independenţa Kosovo se agravează.

"Dacă UE ajunge la o poziţie comună, iar NATO îşi depăşeşte mandatul actual, aceste organizaţii vor intra în conflict cu ONU.

Iar noi, cred eu, vom pleca de la presupunerea că, pentru a fi respectaţi, trebuie să folosim forţa militară brută", a spus Rogozin, citat de Interfax. "NATO nu trebuie, în niciun fel de situaţie, să se implice în politică. Trebuie să rămână neutru", a avertizat el. Ambasadorul a precizat însă că nu va fi un război între Rusia şi NATO pe tema Kosovo, dar aceasta "va îngreuna dialogul".

El a declarat că unele ţări occidentale "distrug întregul sistem de legi internaţionale" prin faptul că recunosc independenţa Kosovo. "Occidentul a făcut o greşeală strategică, similară cu invazia Irakului. Discutăm despre distrugerea sistemului de securitate internaţională. Acest lucru ameninţă cu alimentarea conflictelor în toate părţile lumii", a mai adăugat Rogozin.


El a arătat că Moscova este alarmată de informaţiile potrivit cărora Kosovo ar fi închis graniţa cu Serbia.
Holbrooke acuză Moscova Richard Holbrooke, fost ambasador al SUA la ONU, a acuzat Rusia că ar fi în spatele violenţelor de joi, de la Belgard.

Incidentele "sunt rezultatul incitării la violenţă de către elemente extremiste susţinute de Rusia", a declarat Holbrooke, în prezent consilier al lui Hillary Clinton, candidată la preşedinţia SUA.


Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Mikhail Kamynin, a caracterizat afirmaţia drept "complet nepotrivită" şi "un alt mod de a pune propria vină în cârca altuia. "Cei care au sprijinit independenţa Kosovo ar fi trebuit să se gândească la consecinţe", a spus Kamynin. El a precizat că Holbrooke, care a fost implicat în problemele balcanice, ştie acest lucru mai bine decât oricine.
(Ana-Maria Vieru)

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite