Rusia: Anton Siluanov, interimarul lui Aleksei Kudrin la Finanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Putin a declarat că a luat decizia de a-l numi pe Siluanov interimar la Finanţe, de comun accord cu preşedintele Dmitri Medvedev.

În şedinţa de guvern de astăzi, premierul rus, Vladimir Putin, l-a numit ministru de Finanţe interimar pe Anton Siluanov, unul dintre adjuncţii ministrului demisionar, Aleksei Kudrin. Totodată, Putin l-a însărcinat pe vicepremierul Igor Şuvalov să supervizeze super-ministerul Economiei şi Finanţelor. Prim-ministrul rus a declarat că această decizie a fost luată de comun acord cu preşedintele Dmitri Medvedev. „ Este decizia noastră comună", a spus Putin, citat de postul de radio Vocea Rusiei.

Anton Siluanov, 48 de ani, lucrează în Ministerul de Finanţe de 26 de ani. El coordonează relaţiile interbugetare, finanţarea complexului industrial de apărare şi a fost adjunct al ministrului de Finanţe din iulie 2003. Până atunci el a condus departamentul de politică macroeconomică şi activitatea bancară a Ministerului de Finanţe.

Medvedev i-a cerut demise lui Kudrin, în direct la TV

Ministrul rus de Finanţe, Aleksei Kudrin, şi-a prezentat luni demisia, acceptată de Kremlin, după ce a declarat că este în dezacord cu preşedintele Dmitri Medvedev.
„Preşedintele Rusiei a semnat un decret referitor la demisia vicepremierului şi ministrului de Finanţe Aleksei Kudrin", a declarat purtătoarea de cuvânt a preşedintelui, Natalia Timakova.

Anterior, în cursul zilei de luni, preşedintele Dmitri Medvedev l-a somat în timpul unei şedinţe de guvern transmise în direct de televiziunea publică rusă, pe ministrul de Finanţe să demisioneze sau să-şi confirme loialitatea, după ce acesta a declarat că nu va participa la un nou Guvern sub conducerea sa.

„Dacă nu sunteţi de acord cu politica preşedintelui, pe care o pune în practică Guvernul, aveţi o posibilitate, să demisionaţi. Dacă estimaţi că există dezacorduri, vă puteţi semna demisia aici şi acum", a declarat Medvedev.
„Trebuie să vă hotărâţi foarte repede şi să-mi daţi un răspuns astăzi: sau plecaţi de la principiul că dezacordurile la care faceţi referire nu există şi atunci ar trebui să vă explicaţi. Dacă aceste divergenţe există, nu văd altă soluţie", a adăugat el.

„Dmitri Medvedev, într-adevăr împărtăşesc alte puncte de vedere decât dumneavoastră, dar o decizie în acest sens voi lua abia după ce mă voi consulta cu prim-ministrul", i-a răspuns Kudrin liderului de la Kremlin. „Puteţi să vă consultaţi cu cine doriţi, chiar şi cu premierul, însă aici eu sunt preşedintele şi iau astfel de decizii pe cont propriu", i-a replicat Medvedev.

Liderul de la Kremlin: „Rusia nu este o republică bananieră"


La o zi după demisia lui Kudrin, liderul de la Kremlin a spus că toţi cei nemulţumiţi de politica promovată de şeful statului trebuie să plece şi să lucreze în altă parte. Vorbind la o întâlnire cu comandanţii de unităţi militare, Medvedev a declarat: „Rusia „nu este o republică bananieră" care nu-şi poate permite să cheltuiască mai mult pentru susţinerea capacităţii de apărare şi a securităţii", relatează publicaţia rusă Gazeta.ru.

Sâmbătă în cadrul congresului partidului Rusia Unită, Medvedev a anunţat că Putin este candidatul formaţiuni pentru postul de preşedinte, iar Putin a informat că Medvedev va candida în fruntea listei partidului şi va deveni prim-ministru. Anunţul l-a nemulţumit pe ministrul de Finanţe, Aleksei Kudrin, care a declarat că va refuza să facă parte din Guvern dacă Dmitri Medvedev va deveni premier.

Considerat un adept al controlului cheltuielilor, Kudrin a afirmat, duminică, la Washington, unde participa la o reuniune a G20, că are cu Medvedev „numeroase dezacorduri privind politica economică", în special pe tema creşterii cheltuielilor militare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite