Siria se va confrunta cu un război civil de durată dacă Assad va fi înlăturat în mod neconstituțional, susține Vladimir Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Siria s-ar putea confrunta cu război civil de durată în cazul în care preşedintele Bashar Al-Assad va fi destituit în mod „neconstituţional". Cel puțin așa consideră președintele Rusiei, Vladimir Putin, transmite AFP.

„Ne temem că dacă actuala conducere a ţării va fi demisă în mod neconstituţional, opoziţia şi actualul partid de guvernământ pur şi simplu vor schimba rolurile", a declarat Putin, notează Mediafax. „În acest caz, războiul civil va dura mult timp", a avertizat preşedintele rus.

„Liderii sirieni şi opoziţia trebuie să găsească forţa pentru organizarea unui proces de negocieri şi pentru ajungerea la un compromis acceptabil pentru viitorul ţării", a subliniat Vladimir Putin.

Siria se confruntă, de 16 luni, cu revolte violente şi confruntări armate între forţele proguvernamentale şi cele ale opoziţiei, soldate cu peste 19.000 de morţi, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Bilanţul victimelor nu poate fi verificat din alte surse.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite