Beijingul şi Moscova au semnat un acord de demarcare a frontierei După 40 de ani de negocieri, Rusia şi China au încheiat un pact prin care şi-au stabilit linia de demarcaţie a
Beijingul şi Moscova au semnat un acord de demarcare a frontierei
După 40 de ani de negocieri, Rusia şi China au încheiat un pact prin care şi-au stabilit linia de demarcaţie a frontierei lor orientale, ce se întinde pe 4.300 de kilometri.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, şi omologul său chinez, Jang Jienchi, au semnat la Beijing Protocolul suplimentar de descriere a liniei frontierei de stat ruso-chineze în partea sa de est. Potrivit "Nezavisimaia Gazeta", în acest fel, între Rusia şi China a fost reglementată problema teritorială, punându-se definitiv capăt celor 40 de ani de negocieri pe această temă.
"Frontiera este juridic stabilită, ceea ce va da un nou impuls bunelor relaţii de vecinătate între cele două state, în special pentru ceea ce înseamnă cooperare diversificată între regiunile de frontieră ale celor două ţări", subliniază un comunicat al Ministerului rus de Externe.
Relaţii bilaterale oscilante
Rusia este dornică să îşi sporească exporturile de petrol, gaz şi produse nucleare către China, al doilea mare consumator mondial de hidrocarburi şi energie, deşi creşterea influenţei internaţionale a acestei ţări este privită cu oarecare îngrijorare la Kremlin.
În schimb, Moscova, a cărei economie este în plină creştere pentru al zecelea an consecutiv, se află pe aceeaşi lungime de undă cu Beijingul în mai multe dosare internaţionale, printre care Iranul şi Coreea de Nord. Însă relaţiile bilaterale din ultimul secol au înregistrat suişuri şi coborâşuri.
Cele două ţări au trecut de la relaţii foarte apropiate, în anii '50, la suspiciuni şi rivalităţi, un deceniu mai târziu, când s-au îndepărtat ideologic şi au început confruntările la frontiera comună.
Insula Amur revine Chinei
Rusia îi va ceda Chinei o parte din teritoriile insulare de pe râul Amur, scrie presa de la Moscova. Un acord în acest sens fusese semnat de Moscova şi Beijing încă din 2004.
În acest acord se stipula că Federaţia Rusă îi predă în mod benevol Chinei insula Tarabarov şi o parte din insula Marele Ussuriisk.
Aceste teritorii erau disputate de cele două ţări încă din 1991 şi în tot acest timp graniţa dintre Rusia şi RPC rămânea, pe o lungime de aproape 4 kilometri, nedeterminată, fapt care crea tensiuni între părţile implicate.























* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza