România poate adera la mecanismul de supraveghere a băncilor din zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România și celelalte țări care nu sunt membre ale zonei euro vor putea adera la Mecanismul Unic de Supraveghere a băncilor din zona euro, s-a decis joi noaptea la dineul de lucru al șefilor de stat și de guvern din UE.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru o introducere graduală a mecanismului de supraveghere bancară în zona euro în 2013. Acordul a fost posibil după ce cancelarul german, Angela Merkel, și președintele francez, Francois Hollande, au avut o întrevedere separată pentru a trece peste diferențele de opinie.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a anunțat, într-o conferință de presă, că la acest mecanism vor putea lua parte și țările care nu sunt încă membre ale zonei euro.

Președintele Traian Băsescu și-a manifestat încă de la începutul discuțiilor pe acest subiect interesul ca România și celelalte țări non-euro să obțină un tratament apropiat de cel pe care CE l-a avansat pentru statele din zona euro.

Acordul politic la care s-a ajuns la Consiliul European de Toamnă vizează "adoptarea cadrului legal" al Mecanismului de Supraveghere până în decembrie pentru ca acesta să poată fi introdus în 2013.

Banca Centrală Europeană va avea competenţe de la 1 ianuarie 2013 asupra întregului sistem bancar al zonei euro (6.000 de bănci), dar mecanismul de supraveghere va deveni efectiv în mod treptat.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite