România, nimic de reproşat pe Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În rapoartele de evaluare dezbătute vineri, la Bruxelles, cu uşile închise, de un grup de experţi Schengen din statele membre UE, România a avut un calificativ bun, iar detalii tehnice au arătat că pe Sistemul de Informaţii Schengen îndeplineşte condiţiile stabilite.

Astfel, echipamentele şi sistemele utilizate pentru SIS şi SIRENE sunt de cea mai înaltă calitate, biroul SIRENE se află într-o locaţie corespunzătoare, foarte bine securizată şi echipată şi unde se aplică toate recomandările catalogului de bune practici. De asemenea, mai menţionează raportul, comitetul de evaluare a apreciat ca foarte bună pregătirea tehnică a personalului. „Personalul chestionat de echipa de evaluare, atât la nivel central, cât şi la nivel local, a dovedit o bună pregătire teoretică şi cunoaşterea procedurilor Schengen", notează raportul. La evaluarea din 6-7 decembrie, pe baza căreia s-a făcut raportul menţionat, experţii au făcut vizite neaşteptate şi au cerut, prin sondaj, să vadă diferite posturi de poliţie sau de poliţie de frontieră. 

Folosire selectivă

Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, a avertizat, într-un interviu pentru „Financial Times", că UE riscă să-şi piardă credibilitatea dacă statele nu înţeleg să respecte aceleaşi reguli, ci să le folosească selectiv. Baconschi a adăugat că România a îndeplinit toate criteriile tehnice de aderare şi a calificat drept „irelevante" argumentele politice cu care unele membre au cerut întârzierea aderării. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite