De azi, România şi Ucraina, în "Dosarul Mării Negre"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Azi încep la Palatul Păcii din Haga - cum este numit sediul Curţii Internaţionale de Justiţie - audierile României şi Ucrainei în procesul la capătul căruia se vor decide delimitarea

Azi încep la Palatul Păcii din Haga - cum este numit sediul Curţii Internaţionale de Justiţie - audierile României şi Ucrainei în procesul la capătul căruia se vor decide delimitarea platoului continental şi zonele economice exclusive ale României şi ale Ucrainei în Marea Neagră.

Miza diferendului, aminteşte Bogdan Aurescu, cel care va conduce "echipa" României la Haga, este "delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive, care sunt spaţii dincolo de teritoriul de stat, dar cu un regim juridic foarte apropiat de teritoriul de stat". Este vorba de o suprafaţă de aproape 12 mii de kilometri pătraţi, pe care, în funcţie de decizia Curţii, statul câştigător o va putea exploata.

Procesul este împărţit în mai multe etape, în care fiecare ţară îşi va susţine argumentaţia. Astfel, în perioada 2-5 septembrie are loc prima rundă de pledoarii a României, Ucraina şi-o va susţine în perioada 9-12 septembrie, urmând ca în cadrul celei de-a doua etape a audierilor publice, România să-şi susţină, la 15-16 septembrie, a doua rundă de pledoarii şi să prezinte concluziile în ceea ce priveşte soluţia de delimitare pe care o consideră echitabilă.

Ucraina îşi va prezenta a doua rundă a pledoariilor şi concluziile pe 18-19 septembrie. După încheierea acestor proceduri, Curtea Internaţională de Justiţie va avea la dispoziţie o perioadă de trei până la şase luni, în care va delibera şi va da o hotărâre, care are caracter definitiv, obligatoriu şi executoriu pentru părţi.

În cadrul acestui proces, România are calitatea de reclamant, iar Ucraina, calitatea de pârât. În urma eşuării negocierilor bilaterale, România a sesizat, la 16 septembrie 2004, Curtea de la Haga.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite