Risc de război în Orientul Mijlociu

Conflictul turco-sirian poate degenera într-un dezastru regional cu implicaţii mondiale, susţin analiştii.

Parlamentul turc a adoptat joi o moţiune depusă de guvernul  condus de Recep Tayip Erdogan care autorizează armata să desfăşoare, „dacă este necesar", operaţiuni în Siria. Decizia vine la o zi după incidentul de la frontieră soldat cu moartea a cinci civili turci şi care a provocat o ripostă a Ankarei. Textul a fost votat cu 320 de voturi pentru şi 129 împotrivă în Adunarea Naţională, unde partidul lui Erdogan dispune de majoritate. Situaţia a început să degenereze miercuri după-amiază, când mai multe obuze trase dinspre Siria au lovit o localitate din Turcia unde au  fost ucişi cinci cetăţeni turci, printre care o femeie şi trei copii. Alţi cel puţin zece oameni au fost răniţi.

Este cel mai grav incident, de la distrugerea, în iunie, a unui avion turc de către apărarea siriană. După acest incident, ministrul sirian al Informaţiilor a anunţat deschiderea unei anchete pentru a stabili originea tirurilor transfrontaliere de obuze şi a prezentat condoleanţe din partea Siriei „familiilor victimelor şi prietenilor noştri, poporul turc". Vicepremierul turc Besir Atalay a declarat că Siria a prezentat scuze Turciei şi a promis că un astfel de incident nu se va mai produce.

La ce foloseşte decizia Parlamentului turc

Autorizaţia cerută de Guvernul turc Parlamentului pentru a desfăşura operaţiuni militare în Siria urmăreşte în primul rând să descurajeze Damascul să continue atacurile împotriva Turciei, care vrea să evite o escaladare a situaţiei ce ar putea conduce la un război cu vecinul său, relatează AFP.

„Ceea ce s-a întâmplat are potenţialul de a degenera într-un conflict internaţional", a declarat pentru AFP  Riad Kahwaji, de la Institutul de analiză militară pentru Orientul Mijlociu şi Golful Persic (Inegma).

Dar apropiaţii premierului turc spun că Erdogan nu intenţionează să joace cartea escaladării militare. „Este vorba mai întâi de a descuraja, Turcia nu pleacă la război", a declarat pentru AFP o sursă apropiată Guvernului, „dar aceste atacuri nu pot continua". Un sondaj publicat de cotidianul de mare tiraj „Hürriyet" a confirmat că 62% din turci se opun textului dezbătut şi aprobat de Parlament.

Click pe imagine

Ce urmăreşte Ankara

Turcia a fost prima care a sprijinit rebelii sirieni şi prima care a cerut plecarea regimului lui Bashar al-Assad. În urmă cu câteva luni, Reuters relata despre o bază secretă pe teritoriul turc, gestionată de Turcia împreună cu Arabia Saudită şi Qatarul, de unde să trimită echipament militar şi de comunicaţii rebelilor. Ankara are însă nevoie şi de sprijin din partea NATO şi a ONU. E destul de puţin probabil să lanseze o ofensivă de amploare de una singură.

Reuniţi de urgenţă, ambasadorii ţărilor membre NATO au condamnat miercuri atacul venit din Siria. Cu toate că majoritatea turcilor resping un război cu Siria,  premierul Erdogan continuă să acţioneze împotriva regimului Assad şi să preseze şi Occidentul. El speră ca după prăbuşirea liderului sirian să joace un  rol şi mai important în Orientul Mijlociu, scrie „Spiegel".

Ciocnirea a două blocuri regionale

Fabrice Balanche, conferenţiar la Universitatea din Lyon  şi membru  al Grupului de Cercetare şi Studii privind Mediterana şi Orientul Mijlociu, susţine în „Aujourd'hui la Turquie" că asistăm la „ciocnirea dintre două blocuri, la nivel regional, cu legături la nivel mondial: axa proiraniană, împotriva axei antiiraniene formată din Turcia, Arabia Saudită şi Qatar. 

Siria face parte din axa proiraniană, via Hezbolahul libanez, şi se poate observa şi o influenţă iraniană şi în Irak după plecarea SUA. Rusia se apropie şi ea de axa proiraniană în Orientul Mijlociu, iar China sprijină Rusia, în acest dosar.

Intransigenţa Moscovei la ONU, când vine vorba despre regimul de la Damasc, se explică şi prin dorinţa de a-şi păstra baza navală din Portul Tartous, care îi garantează acces la Marea Mediterană. Alianţa siriano-iraniană s-a format în momentul în care aveau un inamic comun, pe liderul irakian Saddam Hussein, iar acum fac împreună opoziţie petromonarhiilor din Golf şi Statelor Unite.

În acest puzzele complicat, Libanul nu are o poziţie de invidiat, situaţia sa fiind şi aşa într-un echilibru fragil, care ar putea fi afectat de orice schimbare a crizei siriene, spune Francesc Serra, profesor de Relaţii Internaţionale la Universitatea din Barcelona.

Israelul, în alertă

Chiar şi Israelul are motive să se teamă de colapsul inamicului său tradiţional-regimul Bashar al-Assad. Şi asta din cauza comportamentului imprevizibil al opoziţiei siriene şi a unui eventual guvern islamist ostil la Damasc, după modelul egiptean. De altfel, situaţia este tensionată la graniţa israelo-siriană. Obuze siriene au căzut şi pe teritoriul controlat de Israel, în zona Înălţimilor Golan.

Iranul fierbe la foc mocnit

Trupe paramilitare Basij au fost trimise joi în centrul Teheranului. Sarcina acestora este „să pună capăt protestelor prin mijloace nonviolente" şi „să menţină deschise magazinele".

Sancţiunile economice internaţionale au început să-şi facă efectul. Miercuri, în capitala iraniană au avut loc proteste din cauza prăbuşirii cursului monedei naţionale. Ciocniri extrem de dure cu poliţia au avut loc pe principalele străzi comerciale, unde se află chioşcurile comercianţilor de monede de aur şi schimburile valutare.

Poliţiştii au fost atacaţi cu pietre de protestatari. Mai multe persoane au fost arestate, în timp ce câteva coşuri de gunoi au fost incendiate. Autorităţile iraniene se confruntă cu o nemulţumire publică tot mai mare din cauza deprecierii monedei naţionale, rialul, şi a creşterii preţurilor, cauzate parţial de sancţiunile occidentale legate de programul nuclear al Teheranului.

Într-un an, de la înăsprirea sancţiunilor petroliere şi bancare de către comunitatea internaţională, rialul s-a depreciat cu peste 80%, iar inflaţia a explodat. Joi, Uniunea Europeană a anunţat că este pregătită să interzică importurile de gaze iraniene.

Israelul prevede o „primăvară persană"

Ministrul israelian al Afacerilor Externe, Avigdor Lieberman, anticipează că „o primăvară persană va urma celei arabe", după sancţiunile internaţionale împotriva Iranului.

„Regimul iranian se apropie de punctul critic. Sancţiunile internaţionale nu vor convinge conducătorii acestei ţări să renunţe la programul nuclear, dar important este că poporul iranian începe să-şi dea seama că nu este gata să se sacrifice pentru a satisface ambiţiile revoluţionare şi fanatice ale liderilor săi", a continuat ministrul israelian. Lieberman a făcut apel la ţările occidentale să acţioneze pentru a ajuta această mişcare, nu cum s-a întâmplat în cursul manifestaţiilor în masă din 2009, care au fost reprimate de regim.

Dar, în acest context, sunt analişti care spun că este posibil ca regimul islamic, pentru a închide gura poporului, ar putea recurge la gesturi extreme. Să blocheze Strâmtoarea Ormuz, de exemplu, pentru a provoca în felul acesta şi el pierderi economice Occidentului, sau, şi mai grav, să provoace un război regional. Blocarea strâmtorii ar pune în pericol tranzitul a 20% din ţiţeiul din întreaga lume.