Reţeta Monti provoacă efecte adverse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce Europa aşteaptă reformele drastice ale Guvernului de la Roma, italienii se opun din răsputeri reformării pieţei muncii pentru că-i afectează negativ.

Premierul Italiei, Mario Monti, încearcă să redea credibilitatea Italiei la nivel mondial, dar în ţară lucrurile nu sunt la fel de simple. Reforma muncii, pe care a susţinut-o cu tărie, în pofida protestelor vehemente ale sindicatelor, va constitui primul mare test politic pentru guvernul tehnocrat de la Roma. Ieri, în contextul prezentării pachetului legislativ în Parlament, Monti a atras atenţia politicienilor că reforma trebuie să treacă rapid, dacă Italia vrea să convingă creditorii că este serioasă în ceea ce priveşte „schimbarea formei economiei sale", relevă Reuters.

„Pentru impactul general al reformei nu este important doar conţinutul, ci şi viteza cu care Parlamentul face examinarea necesară", a declarat Mario Monti.Premierul italian a încercat încă de anul trecut să ia o serie de măsuri dure, dar s-a lovit de protestele sindicatelor şi ale politicienilor de centru-stânga.

Monitorizare atentă

În acelaşi timp, la nivelul pieţelor financiare, presiunea asupra Italiei scăzuse, atenţia mutându-se pe criza datoriilor din Spania. Cu toate acestea, analiştii economici şi investitorii urmăresc cu mare atenţie progresele înregistrate de Guvernul tehnocrat italian în ceea ce priveşte schimbările pe piaţa muncii, considerate cruciale pentru a crea unui nou model de creştere economică în Italia. Asta pentru că reformarea economiei acestei ţări este considerată centrul eforturilor de restabilire a încrederii în zona euro.

Într-un interviu acordat publicaţiei „La Stampa", Monti a declarat că propunerile legislative vor fi prezentate în Parlament fără modificari esenţiale faţă de cele aprobate de Guvern luna trecută.

Situaţia nu este deloc pe placul sindicatelor. La 21 martie, cea mai mare confederaţie sindicală din Italia, CGIL, a propus o grevă generală de opt ore pentru a protesta faţă de reformarea pieţei muncii, care va permite companiilor să-şi concedieze angajaţii mult mai uşor, fie din motive disciplinare, fie legate de afaceri.
De cealaltă parte, angajatorii au salutat propunerile, despre care spun că vor stimula investiţiile şi vor descuraja munca la negru.

Gâlceavă politică

În acest context, Monti a făcut apel la liderului Partidului Democrat, Pier Luigi Bersani, care susţine o parte din punctele de vedere ale CGIL, să sprijine reforma în Parlament.

Surse guvernamentale citate de „Financial Times" susţin însă că faptul că Monti se concentrează pe reforma pieţei muncii s-ar putea dovedi o eroare strategică, întrucât subiectul riscă să se transforme într-un politic, pierzându-şi conotaţia economică. Partidul Libertăţii (PdL) al fostului premier Silvio Berlusconi, cea mai importantă forţă din Parlament, dar aflată în scădere în intenţiile de vot pentru localele de luna viitoare, vrea ca Monti, care a impus reducerea cheltuielilor şi majorarea taxelor, precum şi reformarea sistemului de pensii, să rămână ferm pe poziţii. Asta deoarece democraţii ar cădea victime colaterale.

Şomaj şi sinucideri

În acest timp, în Italia, oamenii se plâng de condiţiile de trai, iar unii chiar nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa. Marţi, o femeie în vârstă de 78 de ani s-a sinucis, aruncându-se de la balcon, din cauza faptului că pensia sa a fost redusă. Copiii săi au povestit că, după ce autorităţile au anunţat-o că în loc să primească lunar 800 de euro va primi numai 600, femeia nu a reuşit să scape de gândurile că nu se va mai putea descurca. 

În ultima perioadă, notează agenţiile internaţionale de presă, tentativele de sinucidere din cauza problemelor economice sunt din ce în ce mai frecvente în
Italia.

Săptămâna trecută, doi bărbaţi, fiecare având dificultăţi financiare, şi-au dat foc în nordul Italiei, în două incidente separate. Un alt bărbat s-a sinucis lăsând un bilet în care a scris că este „copleşit de problemele economice". Datele prezentate săptămâna aceasta au arătat că rata şomajului a ajuns în februarie la cel mai înalt nivel din 2001 şi până acum - 9,3%.Pentru acest an, guvernul italian estimează un declin al economiei de 0,4%, în timp ce Comisia Europană se aşteaptă la o scădere de 1,3%, iar FMI ia în calcul un recul de 2,2%.

Creşte riscul de violenţe

Nu este exclus ca în aceste condiţii să se ajungă la proteste de stradă care să degenereze în violenţe. Însă există şi pericolul ca violenţa să nu apară doar în timpul demonstraţiilor, comentează „The Economist".

La 10 ani de la asasinarea lui Marco Biagi, consilier al fostului ministru al Muncii Roberto Maroni, care a avut o tentativă de a permite companiilor să-şi concedieze mai uşor angajaţii, ministrul Muncii şi Asistenţei Sociale, Elsa Fornero, primeşte scrisori de ameninţare.

În ianuarie, angajaţi ai poştei au interceptat plicuri destinate acesteia care conţineau gloanţe. De asemenea, la sfârşitul lunii martie, un protestatar a fost văzut purtând un tricou pe care era inscripţionat „Fornero, la cimitir". Totuşi, menţionează publicaţia citată, deocamdată nu există indicii că extremiştii de centru-stânga ar putea recurge la acte extreme.

"Pentru impactul general al reformei nu este important doar conţinutul, ci şi viteza cu care Parlamentul face examinarea necesară.''
Mario Monti premierul Italiei

Haos şi violenţă la Atena

Criza a transformat Atena într-un focar de violenţe. Chiar şi când nu e cuprinsă de proteste violente, capitala Greciei este un loc al haosului şi al delictelor, scrie „Der Spiegel". Asaltată de imigranţii ilegali, Atena nu mai poate gestiona problema. Aşa că extrema dreaptă este cea care rezolvă problemele în locul autorităţilor. Mulţi imigranţi se grăbesc să ajungă în adăposturi înainte de lăsarea serii, pentru că, după ce se lasă întunericul, riscă să dea nas în nas cu tineri cu măşti şi înarmaţi cu cuţite care apar pe scutere. Uneori, sunt câte 20.

Neofasciştii apar pe tăcute şi îi vânează pe imigranţi. Susţin că fac „curăţenie" în centrul Atenei. Îi bat şi îi intimidează pe cei care cerşesc, caută în gunoaie ori pur şi simplu trec prin Piaţa Omonia după lăsarea nopţii. Mulţi dintre imigranţii ilegali trăiesc de mai mulţi ani în Atena, chiar dacă nu au permis de şedere, scrie „Der Spiegel". Dacă sunt norocoşi, devin zilieri.

Piaţa Omonia era un loc frecventat de turişti până nu de mult. Acum, lângă cafenele stau persoane fără adăpost, iar prostituatele se strâng lângă Muzeul Naţional Arheologic. La fiecare colţ aproape vezi câte o inscripţie - „Grecia e pentru greci" - „marcă" a partidului de extremă dreapta Chrisi Avgi. Are deja 4% în sondaje şi şanse mari aşadar să intre în Parlament în alegerile ce vor avea loc peste câteva săptămâni. Scopul declarat al partidului este să asigure „dominaţia rasei albe şi a naţiunii greceşti", scrie publicaţia germană.

Focar de infracţiuni

Atena are o populaţie de circa trei milioane. Circa 100.000 sunt imigranţi ilegali şi trăiesc în centrul Atenei. „Centrul Atenei e un focar de infracţiuni, prostituţie şi droguri", recunoaşte primarul capitalei Giorgios Kaminis. Au crescut numărul bătăilor şi cel al crimelor, deşi nu există statistici. Pe o pantă ascendentă se situează şi numărul bolilor cauzate de traiul în condiţii mizere: sifilisul şi tuberculoza.

Localnicii se organizează şi ei pentru a-i descuraja pe imigranţi să se stabilească în proximitatea lor. Un asemenea grup a demontat zilele trecute o cabină telefonică unde se adunau imigranţii să dea telefoane. Mulţi dintre locuitori se simt abandonaţi de stat, de poliţie şi de edili. Unii povestesc cum imigranţii mănâncă, dorm şi urinează chiar în faţa uşii lor.

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Peloponez, peste 90% din proprietarii de cafenele şi magazine din Atena consideră că trăiesc într-un loc nesigur. Jumătate spun că au fost atacaţi ori jefuiţi. Hotelurile angajează personal de securitate suplimentar.

100.000 de imigranţi ilegali încearcă să supravieţuiască pe străzile Atenei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite