Franţa: Liderii musulmani, exasperaţi de „manipulările“ electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi responsabili ai comunităţii musulmane din Franţa şi-au exprimat joi exasperarea faţă de folosirea acesteia drept ţintă a „manipulărilor" electorale, în contextul în care preşedintele-candidat Nicolas Sarkozy încearcă să atragă voturile extremei dreapta pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale franceze de la 6 mai, notează AFP

„Îndemn pe oricine să încerce să dovedească faptul că moscheile fac apel la votarea unui anumit candidat", a declarat Abdallah Zekri, preşedinte al Observatorului islamofobiei din Consiliul francez al cultului musulman (CFCM).

CFCM a dezminţit miercuri existenţa, potrivit unor membri ai majorităţii prezidenţiale, a unui presupus 'apel din partea a 700 de moschei' pentru votarea în favoarea lui Francois Hollande în al doilea tur al alegerilor.

„După polemica asupra cărnii halal, sunt exasperat faţă de folosirea din nou a comunităţii musulmane drept ţintă a manipulărilor", a exclamat Zekri. „Să se înceteze să se mai spună că mocheile au făcut apel la votarea lui Francois Hollande. Am vorbit cu responsabili religioşi care se opun total votului în favoarea căsătoriei între homosexuali, susţinută de socialişti!", a adăugat acesta.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite