Palatul Regal al Belgiei a anunţat că regele Albert al II-lea nu va abdica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza politică din Belgia se acutizează. Nici după patru luni de la ultimele alegeri, partidele nu au fost capabile să formeze un guvern.

UPDATE Palatul Regal al Belgiei a negat zvonurile conform cărora regele Albert al II-lea ar urma să abdice şi să-l lase pe fiul său pe tronul ţării.

„Nu avem o astfel de chestiune pe ordinea de zi“, a declarat, pentru presa internaţională, purtătorul de cuvânt al Palatului, Pierre-Emmanuel De Bauw.

Negocierile, prezentate de presa belgiană drept o ultimă şansă de a păstra unitatea ţării s-au încheiat, luni, cu un eşec. Valonii (francofoni) au respins proiectul prezentat de secesioniştii flamanzi, calificându-l drept «provocator şi dezechilibrat ».

Citiţi şi:

Destrămarea Belgiei, în fază avansată

Liderul partidului secesionist flamand, Bart De Wever, a rezumat impasul politic cu dictonul « Fabula acta est » (Povestea s-a sfârşit), atribuit împăratului roman Augustus, pe patul de moarte. După trei luni de blocaj, De Wever, care a câştigat alegerile din 13 iunie, a fost însărcinat să formeze noul guvern şi să ajungă la un compromis privind reforma statului belgian, o necesitate absolută în viziunea flamanzilor.

Negocieri eşuate

Duminică, el a prezentat un pachet de propuneri care sporesc autonomia regiunilor. Potrivit acestora, autorităţile locale ar avea libertate deplină în privinţa politicilor sociale, a justiţiei şi ar primi până la 45 % din impozitele pe venit. Perspectiva ce se conturează în acest moment este un scrutin anticipat, ce ar putea conduce la o radicalizare a poziţiilor flamanzilor şi valonilor.

Pe acest fond, presa scrisă şi televiziunile din Belgia au vehiculat, marţi, posibilitatea abdicării regelui Albert al-II-lea în favoarea fiului său mai mare, Philippe. Abdicarea ar putea avea loc în decembrie când se încheie şi preşedinţia Belgiei la UE, scrie cotidianul flamand "Het Laatste Nieuws". 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite