Rebelii sirieni ameninţă cu uciderea ostaticilor iranieni VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata de Eliberare a Siriei i-a dat un ultimatum regimului lui Bashar al-Assad. Potrivit declaraţiei rebelilor, după 48 de ore, ei vor începe să-i ucidă pe ostaticii iranieni care au fost luaţi prizonieri în august. În schimb, ei cer eliberarea tuturor deţinuţilor din opoziţie şi retragerea armatei siriene de la periferia Damascului.

Este a doua oară când rebelii ameninţa că îi vor ucide pe ostaticii lor iranieni.

„Am dat regimului 48 de ore începând de joi pentru a se retrage total din regiunea Ghouta de est", a declarat pentru AFP prin internet acest comandant al Consiliului Militar Revoluţionar de la Damasc şi al provinciei sale, prezentându-se cu numele de Abul Wafa.

„Avem de asemenea alte cerinţe militare secrete... în cazul în care regimul nu răspunde, vom începe să îi ucidem pe ostatici", a adăugat el.

Pe 5 august, rebelii au difuzat pe internet un videoclip ce arăta cetăţeni iranieni răpiţi la Damasc, acuzându-i că sunt membri ai Gărzilor Revoluţionare, armata de elită a regimului iranian.

Iranul a afirmat atunci că ei erau pelerini răpiţi în apropiere de Damasc pe drumul spre aeroport şi a cerut eliberarea celor 48 de ostatici.

„Suntem siguri că sunt consilieri iranieni ai regimului" preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a spus Abul Wafa.

„Am deschis uşa negocierilor pentru eliberarea prizonierilor iranieni în schimbul eliberării prizonierilor noştri", mai afirmă în acest videoclip un rebel neidentificat.

Lupte grele au loc de mai multe luni între rebeli şi armată în estul zonei Ghouta,de la periferia Damascului, unde insurgenţii au doborât vineri un elicopter al armatei.

Rusia acordă un nou ajutor umanitar Siriei

Biroul de presă al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că un nou transport de ajutoare umanitare a plecat spre Siria la bordul unui avion IL-76 (Iliuşin) la ora 6:00, ora locală, de pe aeroportul Ramenskoe din Moscova, cu destinaţia Damasc.

La bordul avionului sunt 25 de tone de ajutor umanitar, hrană, apă, pături şi servicii medicale de bază. Este al treilea ajutor acordat de Rusia în ultima lună. Alte două avioane cu 80 de tone de ajutoare umanitare au avut destinaţia capitala siriană Damasc.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite