Rebelii au capturat un grup de ucrainieni pro Gaddafi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rebelii libieni au declarat vineri că au capturat un grup de ucraineni nationalişti în timpul unei lupte pentru o zonă a capitalei Tripoli, controlată de forţele loiale lui Gaddafi.

În timpul ciocnirilor din cartierul Abu Salim au fost capturate 200 de persoane, inclusiv câtiva zeci de lunetişti, printre care 15 ucraineni, a declarat un membru al Consiliului Naţional de Tranziţie, Yahya Saleh, transmite RIA Novosti.

Un purtător de cuvânt al ministerului de externe ucrainean a declarat că ministerul nu deţine informaţii care sa confirme raportul privind capturarea ucrainenilor în Libia.

"Dacă această capturare ar fi avut loc, am fi aflat din surse sigure. Dacă compatrioţi de-ai noştri se află acolo, le vom proteja drepturile", a adăugat Oleg Voloshin, purtătorul de cuvânt, subliniind faptul că, potrivit legilor ucrainene, activitaţile mercenare sunt considerate infracţiune penală.

Ministrul a pus sub semnul întrebării unele informaţii primite din mass media potrivit cărora mercenari ucrainiei lucrează în Libia pentru Gaddafi, dar a spus că investighează datele.
 
În martie, ministerul de externe din Ucraina a negat acuzaţiile mass-media potrivit carora peste 20 de piloţi ucraineni ar putea fi implicaţi în operaţiunile militare de sprijinire a regimului lui Muammar Gaddafi.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite