Rebelii, petrolul şi americanii: în cât timp producţia Libiei va reveni la nivelul antebelic şi care va fi efectul acesteia asupra crizei mondiale?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de războiul civil, Libia producea în jur de 1,6 milioane de barili de petrol pe zi, însumând în jur de 2% din producţia mondială de ţiţei, producţie care a încetat odată cu începerea ostilităţilor.

Cinicii ar putea argumenta că, odată cu înlăturarea regimului Gaddafi, rezervele de petrol vor fi acaparate de către aliaţi (americani şi europeni) – în fond, o superputere care nu-şi asigură rezervele de petrol, în ziua de astăzi, nu va rămâne superputere pentru mult timp. Alţii consideră că, dimpotrivă, marile concerne petroliere aveau deja acces la exploatarea şi comercializarea ţiţeiului libian în timpul dictaturii şi că înlăturarea lui Gaddafi ar fi benefică pentru prosperitatea cetăţenilor libieni. Mai mult, petrolul libian este văzut ca o soluţie pentru ieşirea UE şi a Statelor Unite din criza economică.


Click aici şi spune şi tu în cât timp crezi că producţia Libiei va reveni la nivelul antebelic şi care va fi efectul acesteia asupra crizei mondiale


În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite